În Arhivele județului se păstrează documente vechi, ale autorităților publice locale din Focșani de acum 100 de ani, în care se detaliază modul în care se făcea deszăpezirea în oraș.
De la bun început, trebuie specificat că orașul vechi nu semăna cu cel de azi. Pe vremuri, clădirile înalte nu depășeau două etaje, și acestea fiind puține. Populația orașului de atunci era mult mai puțin numeroasă, la fel ca și mijloacele de transport. În trecut, trăsurile, șaretele și căruțele, cu care se deplasau focșănenii, deși nu erau puține, nici măcar nu se compară cu numărul autovehiculelor din ziua de azi. În schimb, acum mult timp în urmă, nu existau nici utilajele de deszăpezire de azi și nici tehnologia actuală. Cu toate acestea, cu mijloacele rudimentare de care dispuneau focșănenii, cu forța brațelor, cu ajutorul instrumentelor simple (lopeți, căruțe) și impulsionați inteligent și energic de autorități, un oraș întreg reușea să intre în normal, după căderi mari de zăpadă. Cu muncă intensă, cu participare numeroasă, îndrumați de autorități, care nu ezitau să-i amenințe cu pedepse din codul penal, dacă nu vor urma cu strictețe ordinele, înaintașii noștri reușeau să facă față nămeților.
La 1900, primarul orașului a dispus ca toți locuitorii, fie ei proprietari sau chiriași, după încetarea fiecărei ninsori, să-și curețe zăpada de pe acoperișuri și țurțurii. De asemenea, trebuiau să curețe imediat zăpada și gheața de pe trotuare și din fața fiecărei case sau prăvălii. „Curățirea zăpezii și a gheței de pe acoperișuri trebuia făcută dis-de-dimineață sau la prânz, între orele 12-13, pentru a nu împiedica circulația pe trotuare. Toată cantitatea de zăpadă și de gheață curățită, de pe acoperișuri și de pe trotuare, trebuia strânsă de proprietari și chiriași în grămezi așezate în mijlocul străzii, în sensul de a se lăsa liberă circulația trăsurilor pe ambele laturi, de unde se transporta în afara orașului cu mijloacele serviciului de salubritate local. Curățirea gheței de pe trotuare trebuia făcută cu razuri late de fier și nu cu topoare sau alte instrumente care ar cauza stricarea dalelor”, relatează Florin Marian Dîrdală, referent la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Vrancea.
Pe îngheț era interzisă curățarea trotuarelor, pentru că dalele se puteau sparge
Proprietarilor sau chiriașilor le era interzis să scoată zăpada și gheața afară din curți, în stradă, aceasta trebuind a fi transportată de aceștia, pe cheltuiala lor, afară din oraș.
Legat de curățarea gheței de pe trotuare, vechile autorități orașenești detaliază în actele oficiale locale că pentru îndepăratea acesteia sunt permise doar razuri late de fier, dar numai pe timp de moină, când gheața se dezlipește cu ușurință sau imediat ce a căzut zăpada, înainte de a îngheța. În timp de îngheț era interzisă cu desăvârșire curățarea trotuarelor, dalele fiind înghețate și existând riscul de a se sparge. Astfel de dispoziții a dat, la 17 decembrie 1902, și primarul urbei Focșani, Iorgu G. Poienaru. „În aceste situații, pentru a împiedica alunecușurile, proprietarii vor trebui să aștearnă câte un mic strat de nisip sau chiar și cenușă. Încă o dată, edilii vechi ai orașului întăresc în publicațiile afișate în toate punctele din oraș, că cei care nu se vor conforma la indicațiile de mai sus și vor tăia gheața cu scule nepotrivite de vor deteriora caldarâmul, se vor trezi cu uneltele confiscate și vor fi dați judecății pentru a răspunde de daunele ce le vor provoca”, mai arată arhivistul Florin Marian Dîrdală.
Zăpada, transportată cu căruțele
În 1932, în regulamentele urbanistice de la Focșani, acțiunea de deszăpezire se prezenta astfel: „Ridicarea zăpezilor este de mare importanță la noi, mai ales în orașele importante, căci clima noastră ne dă ierni adesea de 5 luni. Se recomandă ca zăpada să fie ridicată cât mai curând spre a nu fi bătută de circulație și transformată în ghețuri. Operațiunea constă mai întâi în înlăturarea zăpezii din calea de circulație și apoi se face transportarea ei. Înlăturarea se face bine cu plugul de zăpadă (dacă pavajul e neted) de 4 metri lățime și făcut din lemn, sau în formă de pană, trasă cu vârful în sensul mișcarei sau cu pluguri metalice speciale. Zăpada grămădită lateral este adesea lăsată acțiunei soarelui, ploaei sau vântului spre a fi topită, dar în orașele cu circulație importantă zăpada trebuie transportată aiurea, ceea ce cere cheltueli mari”.
Transportul se făcea cu căruțele sau cu autocamioane, iar zăpada era depozitată „în unele gropi, sau la un râu, sau în locuri anumite de depozitat zăpada, sau mai des în canalele de scurgere, care pot primi unele o cantitate mai importantă de zăpadă. La râuri trebuiesc executate dispoziții speciale pentru aruncarea zăpezei și luate măsuri ca să nu se arunce și gunoaie”, mai specifică Marian Dîrdală.
Autoritățile de la acea vreme atrag atenția asupra faptului că dacă trotuarele nu sunt curățate imediat vor fi acoperite de gheață, „ceea ce este foarte periculos pentru trecători”, după cum se arată în documentul municipalității. „Ghiața nu mai poate fi înlăturată decât prin lovire cu răngi ascuțite de fier, ceea ce deteriorează trotuoarul. Spre a se evita acest inconvenient se poate recurge la desghețarea cu sare de bucătărie (sau cu sare denaturată, mai eftină). Sistemul însă strică fundației de beton, dată soluția care ajunge până acolo”, se mai arată într-un document al vremii. Cu toate ordonanțele care se dau pentru curățarea trotuarelor, puțini focșăneni le curăță de zăpadă, astfel încât „circulația pe trotuare este penibilă în timpul iernei”, după cum mai scrie în actul oficial.
