Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Deputatul şi teoria îndepărtării nămeţilor


    Se așteaptă să ningă până se face un metru cub de zăpadă, nici mai mult, nici mai puțin, abia apoi se intervine cu utilaju’ de deszăpezire. Se ia apoi un băț de vreo doi metri (plus sau minus câțiva centimetri) și se înfige între popi, pe o autostradă din Germania, apoi se aplică teoria îndepărtării nămeților pe străzile din Focșani, cu mașini parcate de o parte și de cealaltă. Se mai iau niște poze și filmulețe care se prezintă unor ziariști într-o dimineață de duminică, ca să apară în presă teoria deszăpezirii în patru acte. La final, se adaugă un parlamentar penelist cu două nume (dintre care unul de fabrică de confecții), fără experiență în administrația publică locală, dar cu mari, largi, extinse, vaste, ș.a.m.d. cunoștințe teoretice. Rezultă o spoială numai bună de aplicat pe naivi, creduli, neinformați, ignoranți, etc., nu și pe cei care înțeleg cum stă practic treaba cu deszăpezirea pe străzile unui oraș din România, nu pe autostrăzile din Germania.

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?