Voleibalistele senioare ale Focșaniului vor începe, mâine, în Sala LPS, play-off-ul Diviziei A2, seria Est. Formația pregătită de profesorul Marian Rădulescu, care a încheiat sezonul regulat pe locul al patrulea, va întâlni de la ora 12,30, CSM București, care s-a clasat a cincea în serie. În tur, ca și în retur, focșănencele au câștigat și este de așteptat să facă același lucru și în primul joc al play-off-ului. Gazdele de mâine au și pregătit jocul pentru a câștiga, însă bucureștencele pot aduce în echipă și jucătoare de la Divizia A1, situație în care lucrurile nu ar fi deloc simple.
Play-off-ul se va disputa în trei partide, prima dintre acestea fiind pe terenul formației mai bine clasate la finalul returului. Se califică în a doua fază a play-off-ului echipa care câștigă două dintre cele trei jocuri. CSM Focșani 2007 are ca prim obiectiv o asemenea calificare pentru ca apoi să încerce promovarea la barajul pentru Divizia A1!