Achiziție importantă pentru echipa de volei feminin a CSM 2007 Focșani în tentativa de promovare în Divizia A. Formația antrenată de Marian Rădulescu o are la antrenamente, din această săptămână, pe Adina Samoilă-Sava. Adina, tânără mamică, a întrerupt activitatea sportivă în perioada sarcinii și pentru nașterea fiului său, iar acum, când clubul care a format-o și cu care a reușit performanțe deosebite, inclusiv o promovare în prima divizie, a rămas fără jucătoare specializată pe postul de ridicătoare, iar profesorul Marian Rădulescu a convins-o pe jucătoare să revină lângă echipă. După ce au terminat sezonul regulat al seriei Est din Divizia A2 pe locul trei, voleibalistele de la CSM 2007 Focșani, vor juca în prima etapă din faza a II-a, play-off, cu ocupanta locului șase la finalul sezonului regulat, ProVolei Botoșani.
Meciurile din play-off se vor disputa după sistemul cel mai bun din trei jocuri, primul joc se va disputa sâmbătă, 22 martie, la Focșani, iar la solicitarea echipei din Botoșani, al doilea meci va avea loc a doua zi, duminică, 23 martie, tot în Sala Polivalentă din Focșani. Dacă vor trece de ProVolei Botoșani, în etapa a II-a din faza a II-a, focșănencele vor juca alături de Åtiința Miroslava Iași, CET Govora Râmnicu Vâlcea și câștigătoarea partidei dintre CSU Galați și SCM Pitești.