Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

GALERIE FOTO: Căminul pentru persoane vârstnice din Focșani a împlinit șase ani


   „Cine nu are bătrâni să-i cumpere!”, spune o cunoscută zicală românească, respectată de autoritățile locale din Focșani. Căminul pentru persoane vârstnice din municipiu a fost ieri la ceas aniversar, cu ocazia împlinirii a șase ani de la înființare. Cu acest prilej, angajații și vârstnicii îngrijiți aici au primit vizita mai multor invitați, care le-au umplut sufletul de bucurie. Bunicii au fost încântați să primească un suflu de energie și de inocență de la copiii de la Grădinița nr. 2 din Focșani, care au recitat poezii, au cântat și au dansat, spre deliciul celor prezenți. Întâlnirea dintre cele două generații face parte dintr-un proiect social umanitar derulat în parteneriat între Căminul pentru persoane vârstnice și Grădinița nr. 2, intitulat „Bătrânii, izvor de înțelepciune”, prin care cei mici sunt alături de bunicii de la cămin la cele mai importante sărbători de peste an.
    Bătrânii s-au bucurat și de un program artistic susținut de deținuți talentați de la   Penitenciarul Focșani, unul dintre partenerii vechi ai Căminului. Și membrii Ansamblului Folcloric „Èšara Vrancei”, conduși de interpreta Maria Murgoci, au adus o rază de bucurie în sufletele vârstnicilor, printr-un recital de muzică și dans popular. Un gând de bine le-a transmis veteranilor și viceprimarul Tudorel Trofin, din partea Primăriei Focșani. „Astăzi (ieri, n. r.) am împlinit 6 ani de la înființare, sperăm să fie cât mai mulți ani de acum încolo. Am început cu 5 asistați, cu timpul au început să vină tot mai multe persoane, iar în prezent avem 49 de vârstnici care sunt beneficiari ai serviciilor noastre. Mai sunt dosare în lucru la Serviciul Social, așa încât până la 1 mai vom avea 60 de persoane în Cămin, cât este capacitatea noastră maximă”, ne-a declarat Anca Lărgeanu, directorul Căminului pentru persoane vârstnice din Focșani. Unitatea are 15 salariați, deși organigrama prevede mai multe posturi, însă nu se pot face angajări, întrucât posturile sunt blocate.
    Cel mai vârstnic beneficiar aflat în prezent în cămin este o bătrână care are 98 de ani, iar în zilele următoare va veni și un bătrân care împlinește vârsta de 100 de ani în luna septembrie 2014.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?