Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO: Manole Merchea, acuzat că a „ţepuit“ Consiliul Local cu 1,3 milioane lei


Consilierii locali s-au „năpustit” ieri asupra directorului SC ENET SA, Manole Merchea, supărați că acesta a încălcat înțelegerea pe care a avut-o cu Consiliul Local Focșani, în privința plății facturii restante la gaze. Consilierii au spus că luna trecută au garantat biletele la ordin emise în contul datoriilor ENET aferente lunii noiembrie, cu condiția ca încasările societății să stingă această datorie. Conducerea ENET a plătit însă din factura lunii curente, obligând astfel Consiliul Local să achite factura scadentă, în caz contrar GDF Suez amenințând cu tăierea gazelor. Astfel, ieri, consilierii au aprobat o nouă majorare a capitalului social la SC ENET SA, în valoare de 1,3 milioane de lei.

    Spiritele s-au încins repede în cadrul ședinței de îndată convocată ieri la Consiliul Local Focșani, pe tema principalului subiect al zilei, alocarea a 1,3 milioane de lei, din fondul de rezervă bugetară al municipiului, pentru majorarea capitalului social al SC ENET SA. Banii vor stinge datoria ENET la gaze aferentă facturii pentru luna noiembrie 2013, care este scadentă. Neplata acestei facturi ar fi pus societatea de termoficare în situația dificilă de a i se putea sista furnizarea cu gaze de către GDF Suez și, astfel, să nu mai poată produce agent termic, afectând direct focșănenii abonați la ENET.
        Consilierii locali, dar și primarul Decebal Bacinschi, s-au arătat ieri foarte supărați pe directorul SC ENET SA, Manole Merchea și l-au asaltat cu întrebări, acuzându-l că a procedat incorect și că nu a respectat înțelegerea încheiată luna trecută de ENET și Consiliul Local Focșani. Potrivit acesteia, legislativul local a aprobat un proiect de hotărâre prin care Consiliul Local garanta biletele la ordin emise în contul GDF Suez, în valoare de 1,3 milioane de lei, cu condiția ca încasările ENET să fie virate pentru stingerea acestei datorii, care reprezenta factura pentru luna noiembrie 2013. Acest lucru nu s-a întâmplat însă. Conducerea ENET a preferat ca încasările să le vireze către furnizorul de gaze pentru factura curentă, din luna ianuarie, forțând mâna Consiliului Local să aloce banii necesari pentru achitarea facturii restante, aferentă lunii noiembrie, pentru ca focșănenii să nu rămână fără agent termic. „Am convenit să garantăm emiterea biletelor la ordin, să vă ajutăm să câștigați timp ca să încasați sumele necesare pentru plata facturii restante. Dar ați făcut plata pe o altă factură, curentă. Consiliul Local este supărat pe conducerea ENET pentru că nu ați respectat înțelegerea pe care am încheiat-o și ne-ați pus în situația de a  face un efort bugetar pentru a plăti. Ați ales o cale care nu este corectă față de Consiliul Local”, i-a reproșat directorului ENET consilierul local Cătălin Vrabie.

ENET-ul se laudă cu un grad de încasare a facturilor curente de 92%

    Vrabie a mai afirmat că societatea de termoficare nu este în stare să își încaseze facturile de la o lună la alta și că din această cauză Consiliul Local trebuie să „cotizeze” constant pentru plata datoriilor la gaze. Directorul Manole Merchea a încercat să ofere o explicație, spunând că banii din încasări au stins tot din datoriile la gaze, chiar dacă din cele pentru luna ianuarie. „Eșalonarea facturii pentru luna noiembrie a fost convenită cu GDF, prin care ne-am luat niște angajamente. 6 miliarde de lei vechi trebuiau plătiți până la sfârșitul lunii februarie, iar pentru restul urmau să fie emise două bilete la ordin, în valoare de 7 miliarde de lei vechi și 8 miliarde de lei vechi. În condițiile în care exista acest angajament, banii pe care am putut să-i încasăm am nceput să stingem din obligațiile lunii ianuarie. Deci banii nu s-au dus pe altceva, s-au dus tot la gaze”, a spus Merchea.
    Directorul a spus că ENET nu are capacitatea de a acoperi datoriile restante, însă are un grad de încasare a facturilor curente de 92% lunar, afirmație care l-a intrigat pe primarul Decebal Bacinschi. „Nu știu să fi fost niciodată așa mari încasări, înseamnă că societatea o duce foarte bine. Atunci unde s-au dus toți acești bani?”, a întrebat primarul. Acesta a încercat să pună plata greșită în contul altei facturi pe lipsa de experiență a actualului director în relația cu GDF Suez. „Probabil această situație a fost cauzată de lipsa de experiență a domnului director în lucrul cu GDF. Probabil a greșit că a virat banii, dar nu i-a direcționat pentru o anumită factură”, a spus Bacinschi. Merchea a infirmat acest lucru, spunând că nu a fost o plată greșită, de altfel, pe ordinul de plată fiind menționat clar ce reprezintă suma virată, exact pentru ce factură. 
    Aleșii locali l-au pus la colț pe Merchea, întrebându-l ce încasări a avut societatea în luna decembrie, întrebare la care directorul ENET nu a putut oferi un răspuns, motivând că nu are „hârtiile” la el. „Nu vă faceți o balanță lunară de venituri și cheltuieli? Nu se poate să nu știți ce încasări ați avut într-o lună, ca manager al acestei societăți. Înseamnă că v-ați învățat să vă tot dăm bani”, l-a „înțepat” consilierul Vrabie pe Merchea. Viceprimarul liberal Tudorel Trofin, colegul de partid al directorului ENET a intervenit în discuție, pentru a-l scoate pe acesta din situația delicată în care se afla, propunând ca discuția să fie amânată, pentru a nu-l mai pune „într-o lumină proastă” pe cel care conduce societatea de termoficare.
    În cele din urmă, discuțiile s-au încheiat prin vot, aleșii locali fiind de acord în unanimitate cu majorarea capitalului social al ENET cu 1,3 milioane de lei.

34 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?