Sâmbătă, la Ianca a avut loc Campionatul Național Zonal de Culturism, zona Moldovei, organizat foarte bine și la care au concurat sportivi din 11 județe din zona Moldovei și Dobrogea. Clubul Sportiv Ulise din Focșani a participat cu sportivul George Ostache, care la primul lui concurs fiind, a venit într-o formă excepțională și a câștigat categoria culturism juniori mari până la 75 kg. Prin forma fizică și prin modul în care s-a luptat pe scenă, a devenit favoritul publicului, foarte mulți spectatori venind în culise pentru a se fotografia cu el, fapt destul de rar la un campionat zonal. George Ostache este din Adjud, învață în Bacau la Universitatea „Vasile Alecsandri”, fapt care face foarte dificilă pregătirea lui, performanța lui venind din caracterul și modestia de campion cu care este înzestrat.
La acest campionat, organizatorii au propus să se desfășoare și un sistem Open între toți câștigătorii categoriilor pentru a înmâna trofeul Cupa Ianca, iar sportivul nostru a fost foarte aproape de a câștiga openul juniorilor, după ce a fost învins în finală de un sportiv mai titrat, Mihai Gîrlan de la clubul CSM Iași. George Ostache îl are ca antrenor pe Florin Ancuța, iar următoarea competiție este Campionatul Național programat la Iași.