Reporter: De unde dragostea pentru chimie?
Mirela Paula Georgescu: Dragostea pentru chimie a pornit de la începuturile studiului chimiei, adică din clasa a VII-a. A fost probabil vârsta la care mi-am dat seama că sunt compatibilă cu această disciplină. Ca și copil eram foarte interesată să adun rețete de medicamente. Pe vremea aceea nu existau agende medicale și constituisem eu o agendă cu tot felul de rețete. Aveam o predilecție spre a deveni farmacistă și de fapt la începutul clasei a XII-a prima mea opțiune a fost farmacia, dar nu a fost să fie și probabil undeva în cartea vieții mele a fost să devin cadru didactic, fiind fiică de cadru didactic. Mama a fost învățătoare. Mi-am dat seama că mi se potrivește această profesie, o fac cu mare drag, cu multă dedicare deși chimia este văzută de foarte multă lume, chiar și de adulți, nu tocmai cu drag. Este privită ca o disciplină foarte aridă deși eu întotdeauna încerc să le prezint copiilor plăcerea pentru studiul chimiei. Deși are și părți în care abstractizarea este foarte importantă, are acea parte practică ce reprezintă plăcere pentru copii.
Rep.: Ați mers la concursuri cu elevii?
M.P.G.: Am fost la concursuri încă din primii ani de învățământ și cu rezultate la fazele naționale și județene. La olimpiade, diferite concursuri, de asemenea am un număr mare de elevi pe care am reușit să-i canalizez către studiul chimiei. Am o listă (zâmbește) cu foști elevi care au ajuns acum medici rezidenți, fie studenți.
Rep.: Spuneți câțiva din studenții care v-au rămas în minte.
M.P.G: Sunt foarte mulți și nu aș vrea să uit pe nimeni. Nu aș vrea să fiu părtinitoare mai ales că toți îmi sunt aproape, mă mai caută, mă mai sună, mă felicită. De exemplu Cristi Caragață, care este medic rezident la Strasbourg,venea într-o perioadă în fiecare vacanță și stădeam de vorbă, era student în perioada aceea. Chiar și după ce a plecat în Franța a venit și mi-a povestit cum e acolo. Emilian Apostu, care de asemenea vine, mă vizitează. Diana Diaconu, care acum e în Italia, studentă la medicină, are o bursă. Pasiunea mea fiind farmacia, mi-am dorit foarte mult să realizez prin elevii mei ce nu am reușit eu să realizez. În ultima vreme m-am canalizat prin a ajuta elevii să ajungă studenți la Farmacie. Am foști olimpici care acum sunt studenți la Iași la Farmacie. Am avut-o pe Maria Flandan care acum a ajuns studentă la medicină în București, unde a intrat și este bursieră. Luana Popa și ea a intrat anul trecut la Medicină și este bursieră.
Rep.: Care este satisfacția dvs. când îi ajutați pe acești copii?
M.P.G.: În primul rând m-am străduit să le insuflu interesul pentru chimie, precum și dorința de a se afirma, de a ieși din anonimat, ceea ce am și reușit în mare măsură, apoi i-am antrenat în pregătirea pentru performanță și rezultatele, de cele mai multe ori, au fost remarcabile. Cu unii dintre ei am reluat colaborarea în penultimul sau în ultimul an de liceu, când ne-am ocupat serios de pregătirea admiterii la facultate. Sufletește sunt încărcată până la maximum. Stau cu ei până în ultima zi a examenului și părinții îmi spun că „Primul telefon a fost către dvs.” (zâmbește). La un moment dat primesc telefon și izbucnind în lacrimi îmi spune Luana: „Doamna am luat 87 de puncte!”, ea terminând profil uman și din clasa a XII-a am început pregătirea. A fost a patra admisă, și mă încarc mult sufletește. Mă face să am satisfacții profesionale în domeniul chimiei.
Rep.: Cum îi determinați pe elevi să îndrăgească chimia?
M.P.G.: Să știți că nu pot spune că reușesc în proporții foarte mari. Reușesc cu copiii care sunt sârguincioși în general. Încerc să le explic prin toate metodele despre importanța chimiei. Încerc să le explic că și dragostea este chimie. Că sentimentele provin tot din reacții chimice care se produc în corpul nostru. Le explic despre situații din viața noastră care implică chimia, pericolul unor substanțe. Fac legătura chimie – viață. Cu părere de rău spun că parcă de la an la an se diluează interesul elevilor pentru școală, nu numai pentru chimie. Ä‚sta este un aspect care mă întristează. Generațiile nu poți spune că nu sunt inteligente, dar înainte erau alte preocupări și altă atitudine față de școală.
Rep.: Sunteți profesorul care coordonează activitățile extrașcolare din școală?
M.P.G.: Nu aș zice asta. Eu am urmat gimnaziul la Liceul de Artă din Ploiești și am studiat flaut și pian. Åži aici la școală, la un moment dat, acum cinci ani, au venit câțiva elevi cu chitara, și atunci am luat legătura cu conducerea școlii și am întrebat dacă putem solicita un profesor de chitară. Doamna director de atunci, Iliescu Luminița, a făcut tot posibilul și ne-a adus un profesor de chitară, care vine și acum de la Focșani. Avem un grup de copii care cântă la chitară. Când au văzut copiii chitara au luat-o în mână și au crezut că ea cântă singură, și atunci unii au mai renunțat, alții sunt mai perseverenți. Am învățat și eu alături de ei pentru a-i ajuta. De cântat cânt pentru mine, pentru că sunt foarte emotivă. Mi-am dat seama că eu sunt foarte emotivă și nu rezist pe scenă. De aceea am și renunțat la Liceul de Artă. A rămas o pasiune și caut să le imprim elevilor dorința de a fi pe scenă. Le tot dau elevilor exemplul meu și am reușit să facem spectacole de Crăciun, am avut un proiect de multiculturalitate româno – evreiască. Am avut un proiect cu elevi din Transnistria, am pregătit un program de dans și muzică populară, acum ne pregătim de concursuri. Împreună cu Mariana Agapie, profesor de limba franceză, am pregătit elevii pentru participarea la etapa națională a concursului „Francochanson” . Dumneaei s-a ocupat cu multă rabdare și profesionalism de pronunția elevilor în limba franceză.
Rep.: Care sunt pasiunile dvs. din timpul liber, ce vă place să faceți?
M.P.G.: Timpul liber a devenit așa, o utopie. Faptul că mă implic așa în activități nu îmi mai lasă mult timp, dar nu mă plâng. Tot ce fac, fac cu multă plăcere și consider că nu mă obosește, nu mă consumă și poate că dacă aș avea mai mult timp liber nu aș fi așa de încântată de modul în care l-aș folosi decât cum aș fi când sunt cu copiii.
Rep.: Un profesor de chimie are tot materialul necesar pentru a-și desfășura ora la clasă?
M.P.G.: Să știți că din punctul acesta de vedere eu nu mă pot plânge. Faptul că am găsit elevi care să obțină performanță, am beneficiat și de sume care s-au alocat prin Minister apoi prin Inspectorat către școlile care au obținut performanță. Avem ustensile de laborator, substanțe. Ce mi-aș dori eu în laborator, un mobilier adecvat, dar tot timpul le-am zis copiilor că să ne bucurăm că avem laborator, sunt orașe mici unde nu există. Mobilierul pe care îl avem e mobilierul modular pe care îl avem de la Minister, dar ne desfășurăm activitatea în condiții bune. Chiar am fost dotați și cu videoproiector. Din punct de vedere al manualelor sunt eu foarte dezamăgită. Nu mai corespund programelor, sunt depășite. Noi ca și cadre didactice trebuie să îndrumăm elevii din ce parte a manualului trebuie să lucreze, din ce parte a manualelor să nu lucreze. Manualul conține teme care au fost excluse din programa școlară și un părinte nu poate ști lucrul acesta și poate să-și facă impresia că profesorul nu și-a făcut treaba.
Rep.: Erau mai bune manualele dinainte de 1990?
M.P.G.: Da. Mie nu mi se pare o idee benefică școlii, manualul alternativ. Nici pentru elevii care se pregătesc pentru olimpiade, nici pentru cei care se pregătesc pentru concursuri. Pentru că anumite noțiuni sunt într-un manual, în alt manual nu sunt. La clasă folosești o variantă, olimpiada vrea din toate să culegi. Manualul unic, dar bine construit era cel mai eficient.
Rep.: Sunteți și diriginte?
M.P.G.: Anul acesta am ajuns în clasa a VIII-a. Avem emoții pentru Evaluarea Națională. Am avut în general serii bune de copii. Clasa de acum este un pic mai puțin omogenă, în extreme. Nu prea am fost mulțumită de simulare, dar m-am gândit că nu prea au luat în serios, pentru că știau că nu se pun note.
Rep.: Ce părere aveți de simulări, sunt eficiente?
M.P.G.: Eu cred că sunt eficiente din punct de vedere organizatoric și cred că ar fi și mai eficiente dacă notele s-ar trece în catalog pentru că în felul acesta elevul ar acorda o altă atenție simulării. Eventual să fie teza. Sunt niște cheltuieli și o muncă pentru profesorul care corectează. Åži elevul a învățat ce are de făcut în momentul în care se află în fața tezei, de la momentul completării fișei, până la dozarea timpului pentru examen.
Rep.: Cum ați știut să îi apropiați pe părinți de dvs.?
M.P.G.: Am avut noroc de clase cu părinți formați încă de către învățător. Am preluat în ultima perioadă clasele doamnei învățătoare Ghețu Nuța și au fost formați părinții să fie aproape de școală, majoritatea. Nu pot să zic că 100% sunt apropiați de școală, dar majoritatea vin la ședințele cu părinții, când am propus ceva, dacă este o problemă mă anunță, văd un respect reciproc. Åži eu îi tratez cu multă considerație pe părinții elevilor și de aceea am reușit să păstrez o relație foarte bună.
Rep.: Care a fost nota cea mai mică pe care ați pus-o?
M.P.G.: (râde) Am pus note de la 2 începând, și punctul din oficiu pe la teste, în catalog. Nu aveam ce face. Era punctul lui, punctul din oficiu. Åži note maxime, note de 10, bineînțeles. Apreciez cu note foarte bune și participările la concursuri, și faptul că unii elevi colaborează cu revista Delta, rezolvă probleme sau trimit probleme. Încerc să stimulez elevii prin note, dar sunt și situații în care, ultimul exemplu, țin ca elevii de clasa a VII-a, să poată lucra ușor cu formule chimice, și pentru asta trebuie să cunoască grupele principale din tabelul periodic. Åži ca să îi stimulez să învețe, le spun așa: ,,Sunt opt grupe principale, plus două puncte din oficiu, zece”. Åži dacă vă uitați în catalog curg notele de 10, pentru că s-au ambiționat și cei mai slabi elevi să facă lucrul acesta, să învețe grupele principale. Dar am constatat cu regret că după aceea, dintre elevii mai slabi care s-au ambiționat cu un 10, se mulțumesc cu atât și nu mai continuă. Eu speram ca o notă mare să îi stimuleze. Dar s-au limitat la a obține acea notă și după aceea și-au reluat ritmul normal.
Rep.: Ce planuri de viitor aveți?
M.P.G.: Îmi doresc să fiu sănătoasă, să crească interesul elevilor pentru școală, și așa, pe plan paralel cu disciplina pe care o predau, doresc să învăț unul, doi elevi să cânte la flaut. Eu am studiat flautul în gimnaziu. Mi-am permis acum după atâția ani de muncă să îmi cumpăr un flaut. Åžcoala a achiziționat un flaut și îmi doresc foarte mult să reușesc. Am început cu o fetiță, a cântat într-un spectacol, dar a renunțat pentru că și flautul, nu îl iei în mână și cântă singur.
Rep.: După încheierea activității ce veți face, veți rămâne în Panciu?
M.P.G.: Nu știu, nu cred. Mai am, cred zece ani. Cred că nu îmi voi vinde garsoniera în care locuiesc și voi reveni în vacanțe. Cred că Panciu a cam luat locul casei. Sunt acasă și la Ploiești și aici. M-am atașat și mă bucur că mi s-a întâmplat asta, că nu e bine să te simți stingher.
Rep.: Dacă ați fi din nou în anii de liceu ați merge pe aceeași traiectorie?
M.P.G.: Cred că nu m-aș mai orienta către farmacie, cred că m-aș orienta de la început către învățământ pentru că mi-am dat seama că tocmai de acolo de la Dumnezeu, asta mi se potrivește. M-am gândit de mai multe ori ce aș putea face, altceva. Åži nu mă văd în stare. Cu toată silința mea nu mă văd înclinată spre altceva. Poate că aș face tot profesorat dar în domeniul artistic. Sunt dezamăgită că statutul profesorului a decăzut, nu mai este acela de altă dată. Din ’89 din ce în ce s-a accentuat atitudinea defavorabilă a părinților și elevilor.
