Dosarul în care mai mulți funcționari ai Primăriei Mera, în frunte cu edilul Ion Sticlaru, sunt judecați pentru deturnare de fonduri, a avut un nou termen la Tribunalul Vrancea ieri. La termenul anterior, instanța a respins cererea privind trimiterea cauzei
în Camera Preliminară. La termenul de ieri, instanța a continuat audierea inculpaților. Cei care au dat declarații în fața judecătorului au fost secretarul Primăriei Mera, Mărioara Șerban, și Ion Ionașc, funcționar cu atribuții pe linie de achiziții publice. După audierea celor doi, instanța a acordat un nou termen pentru data de 23 aprilie a.c. La termenul de ieri, a fost prezent în sală și primarul Ion Sticlaru.
Reamintim că în dosar sunt judecați primarul comunei Mera, Ion Sticlaru, secretarul Mărioara Åerban, contabilii Maria Neagu și Ionel Chipăilă, Ion Ionașc- funcționar pe linie de achiziții publice, Iulian Cristian, Valeriu Iacob și Zanfir Macovei- administratori de societăți, Aurel Trifan- viceprimarul comunei și Dumitru Tîrlă.