Un seism cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs joi, la ora 11.06, în județul Vrancea, la o adâncime de 126 de kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).
Orașele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Covasna (39 de kilometri), Focșani (45 de kilometri), Râmnicu Sărat (48 de kilometri), Târgu Secuiesc (51 de kilometri) și Mărășești (53 de kilometri).
Anul acesta, în zona seismică Vrancea au fost înregistrate opt cutremure cu magnitudinea de cel puțin 4 grade. Cel mai mare dintre acestea a avut 5 grade și s-a produs în 29 martie.