Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Profesorii și-au completat normele didactice; unii s-au recalificat pe alte discipline


Din cauza restrângerilor de activitate, care au avut loc în ultimii ani, mișcarea personalului didactic este una continuă. Ieri, a avut loc la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) o ședință pentru ca dascălii titulari în sistem să poată să își completeze norma de 18 ore. Au fost multe situații când cadrele didactice au solicitat completarea de normă pe a doua specializare sau chiar pe o calificare  nouă, obținută prin reconversie profesională. În această situație se află preotul Marius Dima, care predă religie la Școala Vânători. În completarea celor 15 ore pe care este titular, el a luat încă 3 ore de educație fizică și sport, materie pentru care are reconversie.
Profesoara Stana Georgescu, de la Școala Vintileasca, a luat 5 ore de limbă franceză, pentru a-și completa catedra de limba română. Directorul Școlii din Bîrsești, profesor de limba română, va mai preda și o oră de TIC, fiindcă atât îi lipsește pentru a avea norma completă. O profesoară de geografie și-a completat norma cu biologie.
Prezent la ședința IȘJ a fost și primarul comunei Tătăranu, profesorul Bănel Bărbieru, care și-a completat norma didactică cu 8 ore de matematică la Școala Ion Basgan din Focșani. Chiar dacă acesta nu va preda efectiv, este obligat de metodologie să vină să își completeze catedra, care va fi rezervată atâta vreme cât va fi într-o funcție aleasă. Profesoara de limba română Mariana Èšandără a ales să completeze catedra cu ore la Școala Ștefan cel Mare, titulară fiind la Școala Ion Basgan. Trebuie spus că persoanele care au completare de normă într-o școală timp de 3 ani consecutiv, devin titulari în acea unitate. 

Se depun dosare pentru restrângere de activitate

Trebuie reținut faptul că mișcarea personalului didactic continuă, încă de astăzi cu titularii care intră în restrângere de activitate și trebuie să își depună dosarele la IȘJ, dar și la școala unde au ore. „Începând de marți, 6 martie, și până pe 9 martie, titularii care intră în restrângere de activitate pot depune la IÅžJ dosare, punctajele obținute în urma evaluării acestora fiind afișate pe 12 martie. Comisia județeană va programa apoi inspecțiile la clasă pentru cei care doresc ore în altă specializare decât cea care se află pe decizia de ocupare a postului, obținută conform studiilor. În perioada 14-19 martie candidații trebuie dă depună la școlile unde doresc să soluționeze restrângerea un dosar similar cu cel de la IÅžJ în vederea obținerii unui acord. Depunerea acordurilor la IÅžJ se face în perioada 20-26 martie, iar ședința publică pentru rezolvarea restrângerilor de activitate va fi pe 27 martie 2018”, transmite inspectorul Mihail Fâsan, care se ocupă de mișcarea personalului didactic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?