Constantin Stavăr este unul dintre puținii învățători din județ, deși s-a visat polițist. În 2011 a absolvit Facultatea de Drept din Brașov. Între timp a urmat și cursurile unei a doua facultăți, cea pentru Învățământ primar din cadrul Universității București – filiala Focșani. A urmat cursurile claselor primare și gimnaziale la Ploiești, apoi a venit în Focșani, unde a absolvit Liceul Pedagogic ,,Spiru Haret”, sub îndrumarea profesoarei Carmina Corbeanu. Acum îl găsim la Åžcoala Slobozia Ciorăști.
Reporter: De ce nu ați mers pe partea de drept?
C.S.: Nu știu. Deocamdată merg pe latura asta, îmi place. Lucrul cu copiii este singura satisfacție, altă satisfacție nu văd.
Rep.: De ce ați ales această profesie, de învățător?
C.S.: Inițial, în clasa a VIII-a, m-am orientat spre poliție și voiam să dau la Liceul Militar. Nu am reușit să mai dau. Apoi m-am gândit la ce să dau? Un liceu bun, la care să fac și față. M-am dus la Liceul Pedagogic, unde am absolvit la profilul Învățători.
Rep.: Aveți în familie cadre didactice?
C.S.: Nu, nu am absolut pe nimeni. Cred că am apreciat-o foarte mult pe învățătoarea mea, pe care am avut-o în clasele I-IV, la Ploiești. În 2001 m-am mutat în Focșani. Copilăria mea a fost în Ploiești, dar bunicii mei au fost vrânceni.
Rep.: Spuneați că ați îndrăgit-o pe doamna învățătoare?
C.S.: Da, mi-a plăcut stilul ei. Chiar dacă mi se părea că uneori nu este corectă cu mine, credeam că merit mai mult, dar apoi am înțeles, predând, că avea dreptate în ceea ce privește notele pe care le aveam, pentru că m-am întâlnit și eu cu situații similare la clasă. M-am atașat de copii, motiv pentru care optez în continuare pentru învățământ și nu pentru altceva.
Rep.: Este dificil pentru un bărbat să fie învățător?
C.S.: Mie mi se pare că de învățător copiii sunt mult mai atrași decât de doamne. Cel puțin asta am observat la mine. În clasa mea am 3 băieți și 11 fete, am clasa a IV-a, și s-au atașat foarte repede de mine. Un băiat chiar plângea că nu vrea o doamnă învățătoare. Dacă la grădiniță aproape că nu vorbea, acum este dezinvolt. Uneori sunt plusuri și la noi, la bărbați.
Rep.: Aveți dublă specializare?
C.S.: Da, învățător – educator.
Rep.: Åži nu ați fost tentat să deveniți educator?
C.S.: Nu. Să vedem la anul. Voi avea clasa pregătitoare, va fi o nouă experiență.
Rep.: Ce părere aveți de clasa pregătitoare?
C.S.: Se face mai ușor trecerea de la grădiniță la școală. E un fel de grupa pregătitoare. Eu am ținut ore și la grădiniță, și la școală, mi se pare pragul acela de trecere. Este singurul plus.
Rep.: Acum aveți clasa a IV-a, în curând vor avea copiii acea testare de evaluare…
C.S.: Da, m-am uitat pe subiecte, s-au publicat. Poate îi stimulează mai mult. Este o concurență la nivel de clasă, să vadă care rezolvă mai mult, care este mai bun. Eu cred că este o idee bună la clasa a IV-a această evaluare. Îi face pe copii să se implice mai mult în ceea ce privește învățatul.
Rep.: Ce metode aplicați la clasă pentru a-i determina pe elevi să învețe?
C.S.: Probleme nu sunt, este și o școală destul de mică la Slobozia Ciorăști, sunt cinci învățători și copii puțini. Dar copiii alternează, sunt și buni, și mai slăbuți. Ca și metode, mai mult jocul interactiv, cel mai mult. Cu rebusuri, avem laboratorul dotat cu videoproiector și asta îi atrage pe ei. Depinde ce avem de predat.
Rep.: Nu ați fost tentat să veniți la oraș să predați?
C.S.: Până m-am titularizat, în 2009, după patru încercări. De fiecare dată luam peste 7, dar nu erau suficiente posturi ca să mă titularizez. Åži în 2009 m-am titularizat undeva la Andreiașu. Am făcut naveta un an de zile, Focșani – Andreiașu. Apoi am venit la Slobozia Ciorăști. Sunt la al patrulea an ca titular aici. Nu l-aș da pentru oraș. În primul rând colectivul, mă înțeleg foarte bine, mult tineret acolo, media de vârstă este undeva la 30 de ani, și nu aș pleca.
Rep.: Ați întâlnit cazuri de elevi care abandonează?
C.S.: Da, dar în general la clasele mari, nu la cele mici. Sunt familii unde părinții sunt plecați în străinătate și acolo se întâmplă astfel de situații. Cresc la bunici și bunicii, de la o vârstă, nu mai pot avea grijă de ei.
Rep.: Ce părere aveți despre manualele școlare alternative, sunt eficiente?
C.S.: Un manual îl folosim ca un ghid, programa este aceeași. Manualul trebuie completat cu caiete speciale, culegeri. Dacă vreau să fac ceva, categoric voi folosi și alte materiale. La clasele mici părinții înțeleg că trebuie caietele speciale.
Rep.: Care sunt principiile după care v-ați ghidat în viață?
C.S.: În primul rând punctualitatea. O persoană care a contribuit la formarea mea a fost doamna dirigintă Carmina Corbean, de la liceu. M-a îndrumat, m-a luat cu binișorul și m-a ajutat să termin liceul. Mi se părea destul de greu. Alte modele nu am avut.
Rep.: Ați îndruma alți tineri să aleagă această carieră, în învățământ?
C.S.: Le-am dat o testare, o compunere elevilor cu tema „Peste zece ani”. Le-am citit compunerile, nu le-am pus să-mi dea numele. Trei dintre ei au ales să devină educatori sau învățători. Nu știu dacă i-aș îndruma, i-aș îndruma către ceva unde se câștigă mai mulți bani. Este frumos, este plăcut dar singura problemă: salariul din învățământ nu este de ajuns.
Rep.: Ce pasiuni aveți?
C.S.: Nu prea multe. Îmi place să joc fotbal, merg destul de des la sală. Avem o echipă, închiriem în fiecare week-end un teren unde jucăm. Muzică toată lumea cred că ascultă, ce mi se pare că este mai bun ascult. Citesc când mai am timp, și am din ce în ce mai puțin. În schimb, internetul îl folosesc foarte mult. Mă bătea gândul să mă orientez către informatică, mă pasionează ceea ce ține atât de hard cât și de soft, depanare. Uneori mă bătea gândul să devin profesor de informatică. Dar și învățător, și profesor de informatică este cam la fel.
Rep.: Cum ați descrie profesia de învățător?
C.S.: Trebuie să-ți placă ție, dacă nu reușești acest lucru, nici copiilor nu le va plăcea, nu vor fi încântați să învețe. Până la urmă trebuie să-i determinăm pe copii să învețe.
Rep.: Care sunt greutățile cu care se confruntă un profesor din învățământul primar?
C.S.: Sunt foarte puțini părinți care vin, întreabă ce se întâmplă cu copii lor. Asta este o problemă majoră, neinteresul părinților. Nu vin nici la ședință, nici la școală, deci colaborarea cu părinții este un punct slab cred că peste tot. Încerc să îi aduc la școală. Eu am nimerit o clasă bună, am colaborat cu părinții din clasa I.
Rep.: Dvs. ați fost un copil ascultător?
C.S.: (zâmbește) Nu foarte ascultător. Ca orice copil, mai făceam unele obrăznicii. Nu pot să spun că am fost cuminte, nici ascultător, mediu aș putea spune.
Rep.: Dar cereți copiilor să fie foarte ascultători, liniștiți?
C.S.: Nu le cer, pentru că sunt copii și trebuie să își trăiască copilăria până la urmă. Nu le putem spune „Nu te juca!”. Acum ne-au adus niște leagăne la grădiniță și copiii se duc acolo. Uneori poarta este închisă și acum două zile au sărit gardul (zâmbește). Le spun mereu că trebuie să mă anunțe dacă merg acolo, să știu și eu.
Rep.: Ce amintiri plăcute aveți cu elevi?
C.S.: Eram la Jariștea, a fost premierea, și îmi părea rău că s-a terminat. Au mai fost momente plăcute, când a fost ziua mea, mi-au făcut elevii o surpriză. Mi-au scris pe tablă „La Mulți Ani!”. Am fost „păcălit” acum de 1 aprilie că s-a lovit o fetiță. Nu m-am lăsat păcălit, știam că e 1 aprilie. Dacă era așa grav nu veneau la mine. Sunt amintiri frumoase, dar nu mi le aduc acum aminte.
Rep.: Unde vă vedeți peste 10 ani?
C.S.: Niciodată nu mă gândesc ce voi face peste câțiva ani, mă gândesc ce voi face mâine. Peste zece ani nu știu, probabil tot acolo voi fi. Dacă va rămâne același colectiv ar fi super bine, pentru că ne înțelegem.
Rep.: Ce ar trebui schimbat în sistemul de învățământ?
C.S.: Se cere foarte multe să facem, ceea ce ne ocupă timpul, ne ia foarte mult din ore. Trebuie să întocmim foarte multe dosare, avem inspecții, comisii, comisii, comisii.
