Astăzi vă prezentăm o fotografie document ce va deveni parte a istoriei comunei Bordești și a județului Vrancea. Poza cu pricina se află la Colecția Muzeală Gheorghe Asănache de la Școala Gimnazială Bordești, păstrată prin grija profesorului Ionuț Bercaru. Dascălul bordeștean povestește că Gheorghe Asănache (1911-2008), „învățătorul cetățean prin excelență”, el însuși veteran de război și prizonier în URSS între 1942 și 1948, a avut inițiativa imortalizării veteranilor de război din Bordești în ianuarie 1992. Fotografia a fost realizată pe treptele din fața intrării în Școala Gimnazială Bordești, clădirea tip Spiru Haret, azi dezafectată, surprinde 23 de veterani bordeșteni din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru memoria urmașilor. „Gheorghe Asănache, învățător, locotenent rezervist pe Frontul de Est, a avut numeroase inițiative cetățenești la Bordești, printre care și restaurarea Bisericii brâncovenești Adormirea Maicii Domnului, într-o perioadă în care domnia ceaușistă inspira frică pentru deschiderea problemelor de natură religioasă. Tot la inițiativa sa s-a constituit și colecția muzeală ce-i poartă astăzi numele, adăpostită de Școala gimnazială Bordești, unde este astăzi fotografia”, spune profesorul Ionuț Bercaru.
De jos, de la dreapta, cum privești îi regăsești în poză pe: Gheorghe C Alexe, Anton Fiștoc, Gheorghiță Diniță, Gheorghe Asănache, Avram Isofache, Gheorghe GHE Bernea, Costache Avram, Dumitru Pavel, Frățilă Oprea, Titus Isofache, Iancu Vespasian, Duță Crudu, Constantin D Panaete, Mihai Georgescu, Gheorghe Slăvoiu, Vasile Bordeanu, Constantin Avram, Dumitru Tudor, Marcu Anton, Constantin Ardeleanu, Ion D Simion și Titu Iancu. Din păcate, astăzi mai supraviețuiește doar inginerul Titus Isofache, în centrul fotografiei, pe rândul din mijloc. Pe primul rând, în centru, cu ziarul Adevărul în mână, este imortalizat Gheorghe Asănache.