Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Festival în memoria lui Mihail Sadoveanu


Casa de Cultură Panciu a găzduit la finele săptămânii trecute „Festivalul școlar de literatură, religie și șah – memorialul Mihail Sadoveanu”, ajuns la cea de-a cincea ediție. La eveniment au participat elevi de la Școala Nr. 9 Vasile Alecsandri Vaslui -profesor Constantin C. Grosu, Școala Gimnazială Nr. 1 Străoane – profesor Costică Ragea și învățător Nicolae Vicol și de la Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Panciu – profesori Gheorghiță Popa și Ovidiu Făcăoaru.
Potrivit organizatorilor, proiectul este implementat din respect față de scriitorul Mihail Sadoveanu, de la a cărei naștere se împlinesc 134 de ani, descoperirea unor copii cu calități deosebite, îndrumarea lor spre creația autentică literară, îndrumarea unor elevi spre a practica șahul de performață, dar și cultivarea în rândul elevilor a interesului pentru lectură. În prima parte a concursului interjudețean cei trei scriitori invitați, Neagu Ștefan, Giorgică Pătrășcanu și Virgil Ursu, au prezentat în fața participanților aspecte din viața și activitatea literară a scriitorului Mihail Sadoveanu. Programul concursului a continuat, simultan, cu probele de limba română, religie și concursul de șah. A urmat proba de evaluare la limba română, apoi cea de evaluare la religie. În cadrul concursului au fost lansate două cărți, respectiv culegerea „Probleme de aritmetică pe tabla învățământului primar”, autor Constantin C. Grosu, și „Sănătate și arginți”, despre folosirea și cultivarea a șapte plante binecuvântate,  autoare fiind Iuliana Barbu.
La secțiunea de evaluare sumativă la limba română cei mai buni elevi au fost: Gelu Epuraș, clasa a IV-a, Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Panciu – profesor Gheorghiță Popa și Sheyla Gheorghiu de la același liceu – profesor Gabriela Duță. La proba de evaluare la religie: locul I a fost adjudecat de Radu Gabriel, clasa a IV-a, de la Școala Nr.1 Străoane – profesor Mihaela Ragea, locul II de Mihaela Apostol, clasa a IV-a, de la Liceul Tehnologic Alexandru Ioan Cuza Panciu, iar locul III de Andrei Amăriuței, de la același liceu – învățătoare Lucica Pârlea. La șah, cei mai buni au fost: Alexandru Aliciu, clasa a IV-a, de la Școala Nr. 9 Vaslui – profesor Constantin C. Grosu; Robert Pahoncea, clasa a V-a, de la Școala Nr.1 Străoane – profesor Costică Ragea; Robu Ciprian, clasa a III-a, de la Școala Nr. 1 Străoane – profesor Jănică Zbârciog și Nicușor Èšârlea, clasa a IV-a, de la Școala Nr. 1 Străoane – învățător Nicolaie Vicol. Aurelian Ciobanu, maestru al șahului, le-a vorbit celor prezenți despre importanța sportului minții.
Comemorarea lui Mihail Sadoveanu a avut loc la Biserica Sfânta Cuvioasa  Paraschiva din Panciu, unde preotul Maricel Bunea a oficiat un parastas, fiind adus un omagiu și fostului primar Ion Petre. Corul de copii al clasei a IV-a C „Mlădițe Păncene”, de la Liceul Tehnologic Panciu, a interpretat cântece religioase. Eforturile elevilor au fost răsplătite cu diplome, plachete, pliante, cărți și dulciuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?