Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Subprefectul Cristi Misăilă crede că inspectorii de la Antifraudă dau „amenzi exagerate“


     Subprefectul Cristi Misăilă reclamă amenzile exagerate ale inspectorilor Direcției Antifraudă care au făcut verificări la agenții economici vrânceni în ultimele zile. A fost a doua „razie” în Vrancea a inspectorilor nou înființatei Direcții Antifraudă. Practic, niciun agent economic verificat de Antifraudă nu a scăpat de o amendă contravențională. În majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi foarte mari, iar conducerea Prefecturii spune că, de fapt, inspectorii au dorit să își facă simțită prezența în fața agenților economici.
     Misăilă a afirmat, ieri, la ședința Colegiului Prefectural, că unele sancțiuni au fost exagerate, iar inspectorii de la Antifraudă ar trebui să țină cont de Ordonanța 2 din 2001, privind regimul juridic al contravențiilor. Subprefectul a dat exemplul unui agent economic sancționat cu 10 mii lei (100 milioane lei vechi n.r.) pentru că nu avea afișat prețul la un produs. „Sancțiunile sunt exagerate. Nu s-a ținut cont de prevederile Ordonanței 2 din 2002  privind regimul contravențiilor prin care la stabilirea amenzilor se ține cont de gravitatea faptei. Amenzile sunt exagerate. De exemplu, au acordat o amendă de o sută milioane lei vechi la un restaurant pentru că nu avea afișat prețul la guma de mestecat”, a afirmat subprefectul Cristi Misăilă.
    Actul normativ menționat stabilește că pot fi aplicate mai multe tipuri de sancțiuni contravenționale, printre care avertismentul și amenda contravențională. Tipul de sancțiune aplicată îl decide organul de control care trebuie însă să țină cont de pericolul social al faptei. „Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite„, se arată la articolul cinci din Ordonanța 2/2001.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?