Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO:Tinerii, chemați la film… în biserică


Tinerii din satul Bordeștii de Jos, comuna Bordești, au fost chemați în miercurea mare din Săptămâna Patimilor la film în biserică. Ideea inedită i-a aparținut preotului paroh Cristinel Muscalu, care după slujba de denie le-a propus tinerilor vizionarea unui material duhovnicesc pe tematica „Problema tinerilor în fața imaginii mass-media”. Bisericuța din sat care surprinde la prima vedere pe cel ce intră în ea prin dimensiunile sale mici, dar între zidurile căreia simți vibrând duhovnicește, a fost locul unde cei prezenți au avut posibilitatea să sporească duhovnicește și altfel decât prin intermediul slujbelor religioase. Pentru a se acomoda mai ușor, totul a început cu o masă frugală oferită de preot și de colaboratorii săi, timp în care cei prezenți au fost introduși în spiritul sărbătorilor pascale. Melodia „Rugăciune” a lui Stelian Crăciun alias Cedry2k a fost momentul de deschidere a serii. „Prin intermediul resurselor logistice moderne am încercat să-i ajutăm pe tineri să înțeleagă că nu tot ceea ce văd la Tv este și bun, și că nu tot ceea ce se prezintă prin mass-media este folositor pentru suflet sau pentru viață. Internetul fiind un domeniu ce poate fi mai greu controlat dacă nu-l folosim cu responsabilitate devine foarte periculos pentru utilizatorii săi, fie ei tineri sau mai puțin tineri. Materialul pe care l-am proiectat a încercat să le arate faptul că imaginea persoanelor publice nu este o imagine reală ci este rezultatul unor investiții financiare imense. Mult marketing este în spatele fiecărei vedete, scopul nefiind creșterea cuiva în spiritul moral-religios ci transformarea persoanei într-un bun consumator de produse și servicii, pe care vedeta cu tâlc le promovează. Le-am explicat copiilor faptul că la fel se întâmplă și de sărbători. Nu o să vezi pe la știri sau pe la show-urile de televiziune, cu ocazia Sfintelor Paști sau a Crăciunului, care sunt două dintre cele mai mari sărbători religioase ale noastre, vorbindu-se despre importanța duhovnicească a acestora, ci numai despre cât e de scump mielul sau porcul, unde sunt cele mai ieftine sejururi, cele mai bune bucate, dar despre Hristos și Evanghelie mai nimic, și aceasta pentru că aceste subiecte nu aduc rating și implicit nici profit. Eu mă simt foarte apropiat de tinerii din parohia noastră, pe toți îi consider prietenii mei. Încerc să vorbesc cu cu ei despre toate și să le răspund la toate întrebările care-i macină. Suntem ca o familie mai mare. Mă simt foarte bine în preajma lor. La fel m-am simțit și în seara aceasta. Îi iubesc!”, au fost vorbele părintelui Cristian Muscalu.
Un subiect aparte l-a reprezentat convertirea rapper-ului Stelian Crăciun alias Cedry2k, care aflându-se la în plină glorie, dar pe marginea prăpastiei duhovnicești, a avut un moment de întoarcere către credință retrăgându-se din industria muzicală, lucru despre care vorbește deschis tuturor tinerilor îndemnându-i să se ferească de ispitele pe care le oferă societatea modernă: alcool, droguri și altele. „Stelian îmi este prieten. Mi-a mărturisit că își dorește să vină în mijlocul nostru însă în această perioadă are un program destul de încărcat. Åži-a exprimat totuși dorința de a veni la noi pe la mijlocul lunii mai ca să le vorbească față în față tinerilor noștri despre pericolul depărtării de Dumnezeu, dar și pentru a-i cunoaște personal. Vom vedea, timpul le rezolvă pe toate. Mulțumesc pe această cale doamnei directoare Burducea Daniela pentru faptul că ne-a sprijinit în realizarea acestui proiect, împrumutându-ne videoproiectorul de la școală„, a mai spus preotul Cristian Muscalu.
Părintele a mai avut activități ce au vizat apropierea tinerilor de biserică. Astfel, a organizat pentru aceștia în vara anului trecut o tabără gratuită în Deltă, a derulat un program de plantare de puieți de conifere în comună și altele.

         Diferența dintre viața reală și tupeul de a fi șmeker 

    Tinerii, dar și copiii prezenți în biserică miercuri seară, au spus că este ceva nou pentru ei să asculte melodii în biserică, dar și mai mult, să vadă un film cu mărturiile celor ajunși în plină glorie, dar goi de Dumnezeu. „Ideea mi s-a părut foarte educativă. Nu am mai auzit până acum de film la biserică, dar este o chestie benefică. În felul acesta poate chema copiii să vină mai des la biserică. Cu siguranță m-am regăsit în povestirile lui Stelian cam în procent de 70 % . Soluția nu o știu acum, chiar nu am idee. Melodia lui este foarte frumoasă și cu sigurnață o să o ascult mult mai des. Toți tinerii au teribilism în ei și nu prea e în ordine”, a spus Adrian Drăguș, un tânăr din sat, elev la un liceu din Focșani.
    Alții au venit la biserică mai mult la îndemul părinților și al bunicilor, dar după ce au ascultat melodiile și mărturiile lui Cedry2k și-au schimbat părerea despre faimă și glorie. „A fost frumos ținând cont că nu am mai venit de mult timp. Stau în oraș și mai puțin cu țara. Sincer prima dată nu am vrut să vin, dar m-a trimis bunica mea,  mi-a zis: mergi și tu acolo că te cunoaște părintele și e bine să fii. Mi-a zis că este vorba de un film și am zis ca este indicat. Mărturiile lui Stelian sunt în mare parte foarte reale. Mai ales partea cu prietenii, le-am simțit pe propria mea piele cum se spune. Este cât se poate de reală. Ca învățătură este să îmi aleg mai cu grijă prietenii. Să mă gândesc foarte bine înainte de a-mi pune toată încrederea într-un prieten”, a spus Andreea Diana Ciribașa. „A fost foarte frumos și cred că a fost și distractiv, nouă tinerilor ne-a plăcut. A fost și o parte neinteresantă pentru noi, dar a fost în regulă. Avem de învățat din lucrurile pe care alții deja le-au trăit. Sunt mărturii de la un om care a fost în plină glorie, dar a preferat să se retragă deoarece nu îl mai găsea pe Dumnezeu”, a spus Laurențiu Drăguș.
    În afară de tineri au fost prezenți și câțiva părinți care au fost curioși să vadă ce se întâmplă la biserică și ce film pot vedea copiii lor în lăcașul de cult. „A fost ceva nou și pentru noi și pentru tineri. Au de învățat și dacă au urechi să audă le va fi de folos în viață. A fost un film necesar pentru tineret și poate cu acest prilej le-a intrat ceva în cap. Sper că rămână cu lucruri bune și așteptăm și alte evenimente de acest gen”, a spus Auraș Drăguș, tatăl a doi băieți, prezenți și ei la biserică. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?