La Tribunalul Vrancea a fost organizată astazi, luni, 21 aprilie, ședința în cadrul căreia au fost desemnați președintele și locțiitorul Biroului Electoral Județean (BEJ) pentru alegerile locale parțiale de la Panciu și Andreiașu de Jos, care vor avea loc în data de 25 mai. Tragerea la sorți a fost efectuată de judecătoarea Mariana Săndina Croitoru, vicepreședintele Tribunalului Vrancea. Doar doi judecători și-au exprimat acordul de a participa la tragerea la sorți pentru aceste funcții.
În urma tragerii la sorți, președintele BEJ a fost desemnată judecătoarea Silvica Mirela Bucur, iar locțiitor va fi judecătoarea Mirela Diță. Ambele vor avea atribuții în organizarea și desfășurarea alegerilor locale parțiale din data de 25 mai 2014, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, în Circumscripțiile electorale Panciu – pentru primar și Andreiașu de Jos – pentru Comnsiliul Local.