Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Cristian Dănuț a fost ales președintele Consiliului Consultativ pentru Probleme de Tineret


    Vicepreședintele Cristian Dănuț a fost ales, prin vot secret, președintele Consiliului Consultativ pentru Probleme de Tineret, de pe lângă Consiliul Județean Vrancea. Ședința de constituire a Consiliului Consultativ a avut loc, ieri, în Sala Delegației Permanente. La eveniment au participat reprezentanții a șase organizații non-guvernamentale din județ, alături de un reprezentant al Consiliului Județean al Elevilor și de trei consilieri județeni, numiți printr-o hotărâre a Consiliului Județean, respectiv Cristian Dănuț, Ciprian Alexandru Epure și Mircea Adam. Potrivit prevederilor din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, autoritățile finanțatoare stabilesc un program anual propriu pentru acordarea de finanțări nerambursabile. În acest sens, în cadrul întâlnirii de ieri au fost stabilite, de comun acord cu asociațiile participante, domeniile de interes alese pentru o viitoare sesiune de depunere a unor proiecte pentru tineri, care ar putea primi finanțare de la Consiliul Județean Vrancea, respectiv: Educație, Ocuparea forței de muncă și antreprenoriat, Sport și Voluntariat. Consiliul Consultativ pentru Probleme de Tineret are rolul, după cum reiese și din titulatură, de consultare a societății civile în ceea ce privește problematicile de tineret de la nivelul județului Vrancea. Pentru informații suplimentare, puteți accesa site-ul www.cjvrancea.ro, secțiunea Consiliul Județean – Consiliul Consultativ pentru Probleme de Tineret.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?