Toate evenimentele mari ale generației mele s-au petrecut la bloc: nașterile, căsătoriile, marile speranțe ale copiilor, parcursul liniar al vieții ori moartea. Fiecare se cunoștea cu fiecare, schimbam amabilități gratuite, se instala un fel de tandrețe comună și nu exista nimic mai familiar decât să arăți ospitalitatea ta vreunui vecin de palier. Oriunde ai fi intrat, în sufragerie, ai fi găsit celebrele bibelouri cu peștișori din sticlă colorată ori cărțile din colecția BPT sau Romanul de dragoste. Comunismul românesc din perioada aceea se calcina înduioșător în micile apartamente întunecate și își pierdea din monstruozitate printre obiectele lipsite de însemnătate (aduse cel mai adesea din locurile de concediu), așezate pe mobile și pereți, ori printre ghivecele cu flori pe care le înmulțeam cu frenezie unii de la alții.
După revoluție, acest trecut s-a risipit încetul cu încetul, iar locul lui Marx a fost luat de o cultură a capitalismului bazată pe un consum de prost gust și opulență. Generațiile mai în vârstă reclamă faptul că statul a devenit incapabil să mai transfere un sentiment de bunăstare și siguranță către cetățenii săi, iar tinerii privesc socialismul ca pe o ideologie ce nu se mai potrivește cu timpul lor. Subiectul are o anumită deriziune și riscă să stârnească ironia lui Ionel Mony Constantin (știți, scriitorul…), de aceea cred că adevărul stă în viețile oamenilor, oricât de neînsemnate ar fi acestea.
Iată câteva relatări de bloc, demne de luat în seamă prin elocință și savoare.
Un ins care nu mai este deloc tânăr astăzi, din blocul în care locuiesc de foarte multă vreme, să-i spunem L: sunt un om slab, trăiesc într-un oraș de provincie și toată viața nu mi-am dorit decât să refac, cu sacul în spate, drumul lui Nichifor Lipan, cu tot cu moartea lui, în numele unui destin premonitoriu. Drumul lui Nichifor Lipan, fără moartea lui, nu ar fi însemnat nimic. Întâmplarea din Baltagul, cu toate elementele din roman, seamănă cu cea a lui Isus (Nichifor, forțând simbolistica, mână o turmă, străbate o cale, apoi este ucis de doi tâlhari). Nu am găsit prieteni pentru acest proiect, iar astăzi nu mai am bani. Oricum este prea târziu și cu toate acestea, destinul lui Nichifor Lipan se proclamă de fiecare dată în mine când mi se întâmplă să mă gândesc la roman sau chiar acum, când stau de vorbă cu dumneata…
O scrisoare (electronică) de la un bun și îndepărtat prieten cu care ascultam, lungiți pe covorul (persan!) din camera de zi, Neil Diamond sau The Beatles, căruia îmi face plăcere să-i spun M: Îți scriu, prietene, din apartamentul pe care îl știi și în care astăzi pare că nu mai locuiește nimeni. Ioana este închisă la Jilava pentru un credit de 10.000 de dolari pe care nu l-a restituit unei bănci… Nu mai am nicio floare. De câteva zile stau în pat cu o durere nenorocită în piept și mă uit la fotografiile făcute împreună în munți, cu mulți ani în urmă. Alb-negru, cu filme de la Azomureș. Îți mai aduci aminte înserarea aceea de pe vârful Moldoveanu când am băut șampanie de ziua mea? De frică să nu se spargă, înfășurasem sticla în toate hainele din rucsac. Vara era pe sfârșite, iar în apusul de soare, brațele crucii de pe vârf s-au imprimat pe piepturile noastre dându-ne un sentiment plăcut al postumității… M-au dat afară din instituția în care lucram și mă gândesc la Ioana, biata de ea, copiii sunt bine, mănâncă la mama, stau mai mult la ea…
Un activist pentru care partidul a rămas o agoră și pe care l-am văzut întreaga viață dat cu briantină, în același costum de tergal (ros pe la mâneci de atâta purtat), cu cravată roșie ori cărămizie, să-i zicem T: Domnule, îți spun eu, războaiele lumii nu sunt cele din Irak, Afganistan sau Nigeria, ci politice. Ceea ce este dezamăgitor, este că, cel mai adesea, oamenii trăiesc într-o realitate stabilită de alții. Lumea se schimbă, domnule, nu mai este nimic de făcut. Dacă este bine sau rău, rămâne de văzut. Din păcate, România a trebuit să urce treptele goale ale unui eșafod pe care nu l-a meritat. Acceptăm de bunăvoie un palid sentiment al dezonoarei și ceea ce părea de-a dreptul stupid și fără sens, se pare că nici nu îl luăm în seamă. Dacă ai vrea, poți să intri pe la mine, să mai vorbim…
Să fii român și să trăiești în Balcani, să te bucuri de frumusețea etnică a atâtor popoare și să nu fii nevoit să faci nimic pentru aceste daruri, pot fi motive serioase să crezi că Dumnezeu te-a așezat într-un loc fericit pe pământ. Blocul seamănă oarecum cu un Babel în miniatură. Fără să exagerez, uneori mă consider bătrân pentru că sunt legat de lumea de la țară, doar atât!
