Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Ce conţin de fapt ţigările: arsenic, cianură, acetonă, printre miile de chimicale ce se regăsesc în ele


Fiecare dintre noi știe că țigările sunt nocive, dar puțini sunt aceia care știu ce substanțe inhalează atunci când fumează. Site-ul Smoke Free Forsyth, realizat pentru a-i ajuta pe locuitorii ținutului Forsyth din Carolina de Nord să se lase de fumat, a arătat că țigările conțin nu mai puțin de 4.000 de chimicale, potrivit dailymail.co.uk.
Arsenicul, care se folosește pentru a otrăvi șobolanii, sau acetona, care îndepărtează vopseaua de pe unghii, se găsesc în țigări. Amoniacul, folosit la curățarea toaletei, butanul (combustibil ușor), hexamina (întrebuințată la aprinderea grătarului), monoxidul de carbon, acidul acetic (oțetul), cadmiul (folosit pentru producerea bateriilor) se află și ele în țigări.
De asemenea, găsim cianura în țigări și insecticidul interzis numit DDT.Å¢igările conțin și formaldehidă, care este folosită la conservarea cadavrelor animalelor, hidrazină (combustibil pentru rachete) și acidul stearic, ce se găsește în lumânări.
În țigări găsim și plumb, care este otrăvitor în cantități mari, și poloniul, un element radioactiv care cauzează cancer.”O problemă majoră a țigărilor este că ele conțin sute de alte ingrediente, nu numai cele naturale din planta de tutun”, a declarat doctorul Luz Claudio pentru Medical Daily. „Ceea ce complică acest lucru și mai mult este că respectivele chimicale, atunci când ard, formează alte chimicale care au și ele efecte nocive asupra sănătății”, a mai precizat medicul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?