Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

STUDIU: Furtunile geomagnetice ar putea influenţa riscul de accident vascular cerebral. 2014 – an de „maxim solar”


Furtunile geomagnetice ar putea influența riscul de producere a accidentelor vasculare cerebrale, potrivit unui studiu realizat recent de oamenii de știință din Noua Zeelandă, informează Reuters.
Mai multe accidente vasculare cerebrale (AVC) se produc atunci când au loc furtuni geomagnetice, afirmă autorii acestui studiu, care recunosc totuși faptul că nu pot deocamdată să recomande un set de măsuri de protecție contra acestui fenomen cosmic.
Potrivit acestui studiu, realizat pe 11.000 de pacienți care au suferit un AVC, accidentele vasculare cerebrale s-au produs cu o frecvență ce a fost cu aproape 20% mai mare în zilele în care au avut loc furtuni geomagnetice. „Rezultatele au reprezentat o mare surpriză pentru noi”, a declarat coordonatoarea studiului, Valery L. Feigin, cercetător la National Institute for Stroke and Applied Neurosciences, afiliat Universității Tehnologice din orașul neozeelandez Auckland. „Ceea ce ne-a surprins în mod deosebit au fost intensitatea și consistența efectului pe care furtunile geomagnetice le au asupra riscului de producere a unui AVC, fapt ce sugerează că acest fenomen reprezintă un factor de risc major pentru accidentul vascular cerebral”, a adăugat Valery L. Feigin.
Furtunile geomagnetice pot să dureze de la câteva ore până la câteva zile și, atunci când sunt suficient de puternice, pot să afecteze funcționarea sateliților și să „împingă” aurolele boreale spre zone de pe Terra mult mai sudice față de teritoriile polare, așa cum s-a întâmplat în iarna acestui an, când fenomenul a putut fi observat de multe ori deasupra Marii Britanii.
Furtunile geomagnetice afectează totodată funcționarea busolelor și a altor instrumente de navigație, iar în 1989, o astfel de furtună solară a afectat considerabil rețeaua de alimentare cu energie electrică din Quebec, provocând o pană generală de electricitate în această provincie canadiană, care a durat nouă ore.
Cu toate acestea, cercetătorii nu cunosc deocamdată motivul pentru care aceste furtuni sunt asociate cu accidentele vasculare cerebrale.
Studiul a fost realizat ca o analiză de amploare ce a avut la bază șase studii anterioare, pe un total de 11.000 de pacienți care au suferit accidente vasculare cerebrale între anii 1981 și 2004, în Europa, Australia și Noua Zeelandă.
Cercetătorii neozeelandezi consideră că 2014 este un an de „maxim solar”. „Există dovezi preliminare care sugerează că furtunile geomagnetice vor genera creșterea tensiunii arteriale, vor provoca variații în ritmul cardiac și formarea cheagurilor sangvine, iar toate acestea sunt factori de risc cunoscuți pentru accidentul vascular cerebral”, a declarat coordonatoarea studiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?