Adrian Cazacu este un adolescent timid și foarte tăcut, care ține ascunsă în inima sa o mare pasiune: aceea de a scrie poezii. Este elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani însă ceea ce îl face special este talentul său născut dintr-o tragedie. Åži-a pierdut cei mai buni doi prieteni într-un accident de mașină produs în decembrie 2012.
Accidentul a avut loc pe drumul european, în apropiere de comuna Urechești, în jurul orei 00.30. Un Fiat a ajuns pe contrasens și s-a izbit violent de o dubiță, care circula regulamentar. Åžoferul Fiatului, Ilie Voicu, de 44 de ani, și doi pasageri, Mădălin Èšandără și Alexandru Sebastian Tudorache, ambii de 18 ani, au murit pe loc. Cei doi tineri erau, ca și Adrian, elevi la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani.
Nu reușea să mai depășească acest moment critic și atunci s-a întâlnit prima dată cu poezia. S-a simțit cuprins de această pasiune care l-a ajutat să depășească acele momente grele din viața sa. Cuvintele au fost ca un balsam pentru sufletul rănit al lui Adrian. ,,Intrasem într-o depresie din care simțeam că nu mai pot ieși niciodată și atunci am zis să fac ceva. Åži am început să scriu și dacă nu plângeam, nu mă exteriorizam îmi vărsam ofurile acolo pe o foaie și era mai bine, mai liniștitor”, a spus Adrian Cazacu.
Prima care i-a citit poeziile a fost profesoara sa de limbă română însă aceasta nu a avut nici o reacție la munca adolescentului, deși nu a avut nimic să-i reproșeze. Nici colegii nu s-au dovedit a fi mai interesați de talentul său. Ba mulți chiar au început să îl ironizeze. Acest lucru nu l-a doborât pe Adrian ci chiar l-a ajutat să scrie și mai mult, iar acum a ajuns la un număr important de poezii, peste 50, toate frânturi din sufletul său, de multe ori trist, de multe ori neînțeles, dar întotdeauna deschis către artă. „Majoritatea colegilor au râs de mine, că nu mă credeau așa. În prima fază mi s-a zis că aș fi plagiat. Nu este adevărat. Asta a stârnit așa un sâmbure de mândrie pentru că am înțeles că ceea ce am scris eu chiar era bine. Mi-a convenit în mare parte. M-am simțit apreciat pentru că ei nu mă credeau”, a mai adăugat talentatul elev.
Inspirat de poezia bacoviană
Adrian Cazacu este poetul un pic atipic. Deși apreciază creațiile romantice ale lui Mihai Eminescu, spune că ceea ce îl inspiră cu adevărat este poezia lui Bacovia. De aici își extrage sursa de inspirație de care are nevoie. Iar asta se vede cel mai bine în rândurile poeziilor sale care păstrează o fărâmă de melancolie și tristețe. „Am mai citit poezie, nu foarte mult, dar mi-a plăcut Bacovia, de unde și inspirația asta spre întuneric. Deși cel mai mare poet este Eminescu, acesta este mai romantic, nu sunt atras neapărat către asta. Pe mine nu mă înțelege multă lume, nu știu dacă rezonez cu cineva din clasă. Nu neapărat să le placă jocul acela de cuvinte, dar să le înțeleagă. Nu cred că mă înțelege cineva din clasă. Chestia asta o fac doar când mă marchează câte un eveniment în viață, încep să transpun în metaforă”, a mărturisit Adrian Cazacu. Ca orice artist care se respectă, Adrian compune doar pe hârtie pentru că asta îi dă un sentimtiment de împlinire. „Scriu pe foaie, am încercat și pe taste dar nu este la fel. Trebuie să simt hârtia, scriu cu stiloul și odată am apăsat atât de tare că am rupt penița. Am început să scriu cu pixul, asta nu știu câtă importanță are, am vrut eu să fiu așa mai delicat. Delicatețea iese într-un final din rezultat„, mai spune tânărul.
Dorește să aibă propriul volum de poezie și se visează pilot
Adrian Cazacu intenționează să realizeze o colecție cu cele mai reprezentative poezii ale sale pe care să le lanseze sub forma unui volum de carte. Nu se vede totuși poet pentru tot restul vieții pentru că, spune el „nu cred că o să țină treaba cu poezia, din cât văd eu din viața de zi cu zi. Nu se promovează așa ceva, eu nu am auzit. Am prieteni care au ajuns la faliment din treaba asta”.
Are totuși un blog pe care își promovează poeziile. http://cazacuadri4n.wordpress.com/ este locul unde își dă întâlnire cu cititorii săi. Le citește opiniile și interacționează cu aceștia. „Într-o seară m-a felicitat tatăl unui coleg, mai mult persoane necunoscute îmi apreciază munca și asta m-a făcut să scriu mai departe și mai departe. Vreau să scriu o carte, poezie”, a spune Adrian Cazacu. Afirmă că se distrează ca un adolescent normal de vârsta sa însă când îți vorbește despre pasiunile sale se oprește tot la poezie, lectură și poate puțină muzică, underground. Nu iese în cluburi sau discoteci pentru că serile preferă să și le petreacă în liniște, scriind poezii. ,,Mă distrez ca un adolescent normal. Mai ies, dacă am cu cine, dacă nu, stau acasă. Mai ies la fotbal sau joc șah sau citesc. Nu fac chestii deosebite. La discotecă sau club mai rar, nu mi-a plăcut. Când scriu îmi trebuie liniște, să-mi găsesc cuvintele. Seara de obicei, după ce adorm toți în casă scriu”, mărturisește Adrian Cazacu.
În sufletul său există însă și un dram de pragmatism. Spune că se pregătește temeinic pentru examenul de Bacalaureat pentru că „se dă o singură dată sau cel puțin așa ar trebui”. La absolvire speră să reușească să fie admis la Åžcoala de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu” de la Boboc din județul Buzău. Åži chiar dacă va ajunge să atingă cu aparatul de zbor cele mai înalte culmi ale văzduhului, este sigur că poezia îl va ține mereu aproape de cele mai înalte culmi ale visării.
Iată una dintre poeziile scrise de Adrian Cazacu:
Zumzetul lacului
Prea slab să pot lupta cu timpul iară
Prea puține acorduri din a greierelui vioară
Prea singur, mă simt prigonit. nu ca odinioară
Prea trist, nu-mi mai văd reflexia în apă astă seară
Aud doar vântul, nu îl mai simt de ceva vreme
Îmi zboară gândul, sunt înconjurat de sirene
Iute ca vântul, așa mă feresc de migrene
Tremură pământul, mi-a înghețat sângele-n vene
Puterea Ta m-a cuprins și mă stăpânește
Aud mirificul clinchet al clopoțeilor, păcat că îi caut orbește
Nu te-am găsit dar nu mă dau bătut, încă te mai caut, firește
Iartă-mă Doamne, sunt eu, fiul ce-ți tot greșește
