A fost o zi frumoasă vineri în Parcul Robert Schuman, prezentat focșănenilor cu ocazia dublei sărbătoriri a Zilei Europei și a Zilei Independenței României. Atmosfera a fost animată, iar vremea frumoasă a făcut ca oamenii să se adune în parc în număr mare: părinți cu copii, tineri, bunici, în special cei mici primind stegulețe ale Uniunii Europene, albastre cu 12 steluțe.
Răspândiți pe băncile din parc sau concentrați în jurul fântânii arteziene lustruită și proaspăt vopsită, focșănenii au asistat la un spectacol artistic care le-a adus zâmbetul pe buze, susținut de Corul „Pastorala” și Ansamblul Folcloric „Èara Vrancei”. Actorul Sorin Francu a susținut la începutul manifestărilor un scurt discurs despre nașterea Uniunii Europene și semnificația acestei zile. La manifestare au participat și primarul Decebal Bacinschi și câțiva consilieri locali, precum și deputații Ciprian Nica și Cristian Dumitrescu, evenimentul de vineri reprezentând o inaugurare a parcului modernizat care poartă numele artizanului Uniunii Europene, politicianul Robert Schuman. „Astăzi (vineri – n. r.) sărbătorim Ziua Europei și cu această ocazie am dorit să facem o bucurie cetățenilor municipiului Focșani și am terminat de modernizat acest parc. Am vrut să fie gata de 1 mai, dar din cauza faptului că a plouat nu am putut să îl terminăm la timp, însă a ieșit foarte bine”, ne-a declarat primarul Decebal Bacinschi.
Parcul a fost complet reabilitat și modernizat: au fost refăcute aleile, spațiile verzi au fost cosmetizate și au fost plantate flori, au fost montate bănci, coșuri de gunoi și jardiniere noi și moderne. A fost amenajat și un spațiu pentru iubitorii de șah, acesta fiind realizat din inițiativa și prin contribuția deputatului Ciprian Nica. „Împreună cu primarul Decebal Bacinschi și liderul grupului PSD din Consiliul Local Focșani, Cătălin Vrabie, am inaugurat pergola pe care eu am construit-o în Parcul Schuman. Această pergolă a fost gândită special pentru pensionarii care vin în parc și care se vor putea bucura de umbră pe timpul verii. Mă bucur că am putut contribui la efortul municipalității Focșani de a reabilita Parcul Schuman și mă bucur, la fel de tare, că gestul meu contribuie la confortul pensionarilor care vin aici”, spune deputatul Nica.
Accesul interzis în parc câinilor, bicicliștilor și rolerilor
De asemenea, la intrarea în parc este amplasată o plăcuță prin care este interzis accesul în parc cu animale de companie, al bicicliștilor și celor cu role și skateboard. Focșănenii cu care am vorbit au fost încântați de modul în care arată spațiul. „Este foarte frumos făcut parcul, a fost o surpriză plăcută pentru noi. Am ieșit la plimbare, pentru că este soare și am văzut că este și spectacol. E frumos. Singura mențiune o am de făcut în legătură cu băncile, care sunt din metal și țin rece”, ne-a spus Doinița Gîrleanu. O altă focșăneancă, ieșită cu copiii la joacă în parc, ne-a spus că spațiul arată foarte bine. „Totul arată foarte frumos, este bine că s-a făcut, mai ales că stăm în zonă și era nevoie de un spațiu de acest fel. Copiii erau curioși să vadă locul de joacă, dar nu este încă gata”, ne-a spus și Adriana Coroiu. O altă doamnă, mai pesimistă, ne-a zis că nu crede că minunea va dura prea mult. „Este frumos făcut, este o investiție, s-a muncit mult aici, dar nu cred că va rezista prea mult. Cât credeți că se va respecta plăcuța de la intrare în parc, că nu este nevoie cu câini? Românul dacă nu e atins la buzunar, dacă nu e amendat, nu se civilizează”, ne-a spus și Camelia.
Deși spațiul de joacă nu este încă finalizat, ieri a fost luat cu asalt de copii, care au jucat șotron sau au explorat obiectele de joacă montate deja.
Ziua Europei s-a resimțit în tot orașul, acesta fiind pavoazat cu stegulețe ale Uniunii Europene și ale României, fluturând pe stâlpi.