Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Hoț de legume, becuri și găleți


Un bărbat din comuna Vrâncioaia a furat tot ce i-a picat în mâini. Acum, el a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a opt infracțiuni de furt și furt calificat. La audieri, Luca M., de 56 de ani, a recunoscut și alte fapte, pentru care nu fuseseră depuse plângeri. Bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. 
 Potrivit rechizitoriului, în luna iulie a anului 2013, Luca M. a mers la fâneața unei părți vătămate și i-a costit fânul de pe bucata de teren. Apoi, a încărcat iarba într-o căruță și a plecat cu ea, evident fără ca proprietarul să știe. În luna august, bărbatul a acționat din nou, iar păgubită a fost aceeași persoană căreia i-a sustras și fânul. De această dată, hoțul a intrat în târla părții vătămate și i-a furat o șubă, trei perechi de pantaloni, o vestă și un pulover din lână, o teleancă, o secure, o pereche de hățuri, dar și un căpăstru. 
 În luna noiembrie, bărbatul a intrat în casa aceleiași persoane și i-a furat o sacoșă, în care erau roșii și ardei, dar și câteva franzele și două becuri. O lună mai târziu, respectiv în luna decembrie a anului 2013, Luca M. și-a încercat din nou norocul, încercând să intre în casa aceleiași persoane. Nu a apucat să fure nimic pentru că a fost surprins de soția părții vătămate. Văzând-o pe femeie, hoțul a rupt-o la fugă, fără să se uite înapoi, fiindu-i teamă să nu fie prins. S-a speriat, dar i-a trecut repede. 
 În rechizitoriu se arată că bărbatul a mai intrat și în casa unei alte persoane, căreia i-a furat o căciulă, pantaloni și pantofi, o geacă, dar și tacâmuri. Și nu s-a oprit aici. A mai dat o spargere, de această dată păgubitul fiind un alt localnic, din casa căruia a furat ouă, borcane cu dulceață, dar și un tablou. 
 În timpul anchetei s-a mai stabilit că dintr-o altă locuință a mai furat o sacoșă cu struguri, iar dintr-o alta a plecat cu 17 balamale, câteva lanțuri, dar și câteva găleți. Totodată s-a mai stabilit că tot el a fost și cel care a furat lanțurile de la vacile priponite pe o bucată de teren. 
 Audiat fiind, Luca M. nu a negat niciun moment comiterea faptelor. El a colaborat cu anchetatorii și le-a spus și despre comiterea unor fapte despre care anchetatorii nu știau, pentru că părțile vătămate nu au depus plângeri. Omul a comis atât de multe fapte încât nu a știut să spună de la cine și ce a furat exact, pentru că nu-și mai amintea. Dosarul a fost deja înregistrat pe rolul Judecătoriei Focșani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?