Nu s-a aflat nici până în zilele noastre dacă Șeherezada a fost o simplă regină sau o povestitoare abilă care l-a cucerit cu o vădită șiretenie feminină pe crudul rege persan Shahryar. Astăzi, recitind și recitind poveștile Șeherezadei, suntem pe deplin convinși că secretul unei literaturi care a fermecat lumea din toate timpurile a rămas să murmure ademenitor pe buzele unei femei inteligente și frumoase. Pe scurt, povestea este aceasta: regele Shahryar, aflând că soția pe care o adora precum iubești o floare de iasomie îl înșeală, a poruncit marelui vizir să fie ucisă. Convins că răul există și toate femeile sfârșesc prin a fi infidele, acesta hotărăște să se căsătorească în fiecare zi cu câte o fecioară pe care o decapitează în zori, după o noapte petrecută împreună în baldachinul cu arome de trandafiri sălbatici și mirt. După trei ani de zile, fecioarele din regat se termină și așa ajunge frumoasa fiică a marelui vizir, Șeherezada, să se căsătorească cu regele Shahryar. Aceasta, în noaptea nunții, sfătuită în mare taină de sora ei Dunyazada, începe să-i spună proaspătului soț o poveste complicată inventând locuri și întâmplări la care regele nu se gândise vreodată, aducând în încăpere adierea înmiresmată a nopții și răsuflarea întunecată a deșertului, și în zori, când soarele stătea să iasă din valurile nemișcate ale nisipurilor, tânăra mireasă hotărăște să amâne sfârșitul poveștii pentru noaptea următoare. Și astfel regele este nevoit să o mai țină în viață încă o zi pentru a afla sfârșitul poveștii, și așa mai departe, până la 1001 de nopți, după care o face pentru totdeauna regină și iubită.
Povestea Șeherezadei este una despre iubire și literatură deopotrivă. Orice femeie are o poveste minunată în care își ascunde misterul și care durează întreaga viață. Acest eroism cotidian prin care trebuie să păstrezi întotdeauna ceva nou pentru a doua zi, pentru iubitul tău, este atât de evident la o femeie, așa încât el nici nu mai este luat în seamă ca atare. În mare măsură literatura lumii a fost legată de vitalitatea acestui mister care nu va fi dezlegat niciodată pe de-a-ntregul. Cine ar putea să găsească astăzi un motiv credibil pentru care eroina lui Prosper Mérimée, Carmen, alege să moară din iubire, sau pentru fuga Otiliei la Paris, asumându-și calvarul chinuitor al amintirilor (din Felix și Otilia de George Călinescu), sau cu privire la obsesiile nocturne pe care Ștefan Gherghidiu le are cu soția sa, Ela (din Ultima noapte…de Camil Petrescu) ș.a.m.d.
În Istoria frumuseții, ediție îngrijită de Umberto Eco (apărută la noi la Ed.Enciclopedia Rao, București, 2005, în traducerea din limba italiană a Oanei Sălișteanu), este redată o legendă despre Jaufré Rudel de Blaye (senior de Blaye, în secolul XII și participant la cea de-a doua cruciadă): ‘’Jaufré Rudel de Blaye era un om nobil, era prinț de Blaye. Și s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, doar plecând urechea la vorbele frumoase pe care le rosteau pe seama ei pelerinii care se întorceau din Antiohia. Și despre ea compuse multe versuri pe melodii plăcute, dar cu cuvinte destul de modeste. Și din prea marea dorință de a o vedea se alătură cruciaților și se așternu la drum străbătând mările, dar pe corabie dădu o boală peste el și fu dus la Tripoli, într-un han, și toți știau că moartea îi e aproape. Toate acestea ajunseră la urechile contesei care veni la căpătâiul patului lui și îl îmbrățișă. El își dădu atunci seama că era vorba chiar de contesă și ca prin minune își redobândi auzul și mirosul și începu să-L laude pe Domnul pentru a-i fi îngăduit să trăiască atât cât s-o poată vedea; apoi muri în brațele ei. Iar ea dădu poruncă să fie înmormântat cu mari onoruri în casa Templului; iar apoi chiar în ziua aceea se călugări de prea multa durere pe care moartea lui i-o pricinuise.’’(pag.167)
Într-un fel, lumea nu este decât un șir lung de povești care nu se mai termină (mărgăritare, în folcloristica românească). Întotdeauna, mâine, va exista o poveste nouă căreia să-i așteptăm cu nerăbdare sfârșitul, în noaptea următoare. Chiar dacă poveștile din cele 1001 de nopți au fost înlocuite astăzi cu unele despre intimitatea companiilor și guvernelor, industria financiară offshore, purificarea capitalurilor, referendumuri și rasism economic, imigrație și Shengen, cu povestea instalatorului polonez, povestea made in Germany, povestea nostalgică a capitalismului, povestea tristă a austerității și monedei euro, povești despre Seychelles, insulele Cayman, Cipru și Panama…
