Ediția: Vineri 10 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Vineri 10 Ianuarie 2025 Nr. 6790

Tânăr de 19 ani, SPULBERAT de pe TROTUAR de o dubiță


Un tânăr de 19 ani a ajuns în comă la spital, după ce a fost lovit de o mașină. Băiatul se deplasa pe marginea drumului european, în momentul în care șoferul unei dubițe a pierdut controlul direcției de mers și a ajuns cu mașina în afara părții carosabile, lovindu-l în plin pe băiat. Accidentul s-a întâmplat pe raza localității buzoiene Gura Câlnău, iar șoferul dubei, care aparține unei case de vinuri din Vrancea, are 58 de ani și este din Focșani.  
 Accidentul s-a produs ieri dimineață, în jurul orei 9.00, pe drumul european 85. Potrivit presei buzoiene, o dubiță încărcată cu vin, care se îndrepta dinspre Focșani spre Buzău, a derapat și a izbit violent un pieton, care se deplasa pe marginea drumului, pe trotuar. Atât pietonul, cât și șoferul dubiței au ajuns la spital în stare gravă. Martorii au declarat jurnaliștilor din presa locală că șoferul conducea cu viteză în momentul producerii evenimentului rutier. Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire a tânărului. 
 Potrivit medicilor de la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău, atât șoferul, cât și pietonul, un tânăr din localitatea Mărăcineni, în vârstă de 19 ani, se află în stare gravă la spital. Polițiștii care au efectuat cercetări la fața locului spun că șoferul autoutilitarei nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Șoferul ar prezenta un traumatism complex la mâna stângă, iar medicii buzoieni au luat decizia de a-l interna pe secția Chirurgie Plastică a Spitalului Județean. Ulterior, familia acestuia a cerut transferul la un spital din capitală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?