Ploile abundente, căzute în perioada 14-15 mai, au creat probleme serioase pe raza întregului județ. Membrii comisiilor mixte, constituite pentru a verifica situația din județ ca urmare a precipitațiilor înregistrate la mijlocul lunii, au mers în teren și săptămâna aceasta, iar vineri, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, ce a avut loc la sediul Prefecturii, au fost avizate procesele verbale de pagube. În total, au fost afectate 26 de locuințe, dar și aproape 200 de kilometri de drumuri.
Comisiile mixte s-au deplasat și săptămâna aceasta în teren pentru evaluarea și constatarea pagubelor produse în urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase din perioada 14-15 mai. În cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea, desfășurată vineri la sediul Prefecturii, au fost avizate procesele verbale de pagube întocmite ca urmare a deplasărilor în teren a specialiștilor de la mai multe instituții.
Potrivit unei informări primite de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), la nivelul comunei Răcoasa, comisia mixtă de specialiști a constatat că, din cauza ploilor abundente din perioada 14-15 mai, au fost distruse două lucrări hidrotehnice pe cursurile de apă Åușița și Verdea, pe o lungime cumulată de aproximativ 0,5 km, putând pune în pericol căi de acces și 30 gospodării. Totodată, s-a produs o alunecare de teren în satul Verdea, iar fundația DN 2 L a fost distrusă pe o lungime de 10 metri, circulația realizându-se pe un sigur sens de mers.
În comuna Câmpuri, din aceleași cauze, a fost distrusă o apărare de mal pe o lungime de aproximativ 0,55 km, o punte pietonală construită peste pârâul Åușița a fost afectată, iar 0,3 km de teren arabil se regăsesc în aceeași situație. De asemenea, ca urmare a creșterilor de nivel și de debit înregistrate, apele pârâului Åușița au provocat eroziuni de mal în mai multe puncte, producând distrugerea de terenuri agricole.
La nivelul comunei Ruginești, ca urmare a viiturilor, au fost afectate mai multe căi de acces terestre. Este vorba despre DJ 119, afectat pe o lungime de aproximativ un km, DC 27, afectat pe o distanță de aproximativ 3 km, și aproximativ 10 km de drumuri de interes local.
Patru locuințe distruse la Corbița
Pompierii spun că și în comuna Corbița ploile abundente au creat probleme serioase. „În comuna Corbița, în urma alunecărilor de teren, au fost avariate DJ 241 pe o lungime de cca. 0,3 km și două drumuri comunale, pe o lungime cumulată de aproximativ 3,1 km. Din cauza unor fenomene similare au fost distruse 4 locuințe și anexele gospodărești prin apariția de crăpături, deplasarea fundațiilor și pereților, iar curțile prezintă diferențe majore de nivel. Membrii comisiei au constatat că procesul alunecării de teren este în evoluție, impunându-se strămutarea proprietarilor”, ne-a declarat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
La nivelul comunei Soveja, pagubele semnalate se referă, în principal, tot la nivelul căilor de acces terestre. Astfel, a fost avariată infrastructura drumurilor de interes sătesc pe o suprafață cumulată de aproximativ 0,07 km, un drum comunal pe o lungime de aproximativ 0,07 km, iar un podeț a fost distrus. În comuna Fitionești, din cauza cantităților mari de precipitații, au fost afectate două podețe din tuburi de beton, DJ 205 J pe o lungime cumulată de 6 km și DC 41 C pe o lungime cumulată de 2 km.
În comuna Milcovul „comisia mixtă a constatat că depășirea capacității de transport a albiei râului Milcov a dus la inundarea a trei locuințe în satul Lămotești, aceste avarii fiind nestructurale. De asemenea, alte șase locuințe au fost inundate, însă la acestea nu s-au constatat degradări. Din cauza depășirii capacității de transport a apei, malurile râului Milcov au fost erodate pe anumite aliniamente”, a adăugat locotenent Duță.
La nivelul comunei Răstoaca, depășirea capacității de transport a râului Milcov a dus la inundarea unei locuințe, ce a fost încadrată ca având avarii structurale, și a unei anexe cu funcțiune de locuință, care a fost încadrată ca având avarii nestructurale. De asemenea, alte trei locuințe au fost inundate, însă la acestea nu s-au constatat degradări. În urma ploilor abundente, a fost afectată infrastructura drumurilor de interes local pe o lungime cumulată de aproximativ un km.
În comuna Bolotești, din cauza ploilor torențiale a fost afectată infrastructura unor drumuri de interes local pe o lungime cumulată de aproximativ 32 km, prin spălarea platformei drumurilor, crearea de ogașe și ravene, iar o apărare de mal, construită pe râul Putna, a fost distrusă pe o lungime de circa un km.
Cale de acces către 34 de gospodării, distrusă
La nivelul comunei Vidra, din cauza apei scurse de pe versanți, a fost afectată platforma drumurilor comunale pe o lungime cumulată de aproximativ 4 km, iar a celor de interes local pe circa 1,5 km. Din cauza depășirii capacității de transport a pârâului Sarca, malurile acestuia s-au erodat pe o lungime de 100 m, ulița de acces către 34 gospodării fiind distrusă. De asemenea, s-a constatat producerea a două alunecări de teren, fenomenul fiind activ.
În comuna Vrâncioaia, comisia a constatat același fenomen activ, ce a dus la avarierea unui podeț și a căilor de acces terestre. Drumuri județene au fost afectate pe o distanță de 0,035 km, drumuri comunale pe un km, iar drumuri de interes local pe 0,02 km. În comuna Paltin s-au produs eroziuni de mal pe cursul Zăbalei, fenomen ce a dus la avarierea unui pod și afectarea platformei DJ 205 D pe o lungime de aproximativ 0,002 km. Au mai avut de suferit 0,5 km drumuri comunale și circa un km de drumuri de interes local.
În comuna Boghești, din cauza ploilor abundente și a scurgerii apei de pe versanți, un podeț a fost distrus și au fost afectate căile de acces prin spălarea balastului și crearea de făgașe astfel: DJ 241 F pe o lungime de circa 9,7 km, drumuri comunale pe o lungime de circa 7,8 km și drumuri de interes local pe aproximativ 8,5 km.
Containere trimise la Chiojdeni și Răstoaca
La nivelul comunei Homocea, din cauza fenomenelor meteo similare, a fost afectat un sector de drum național pe o lungime de aproximativ 0,2 km, un drum județean pe aproximativ 0,5 km și drumuri de interes local pe circa 4 km. Totodată, au fost avariate trei podețe din tuburi de beton, a fost parțial colmatată o rețea de canalizare, obiectiv aflat în lucru, dar a avut de suferit și fundația unui stâlp de înaltă tensiune.
La nivelul județului, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, locotenent Cristina Duță, „în urma centralizării pagubelor cuprinse în procesele verbale întocmite în urma deplasării în teren a comisiilor în urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase manifestate cu precădere în perioada 14-15 mai a.c., au fost afectate 26 locuințe, 1 anexă gospodărească, 1 obiectiv socio-economic, circa 0,7 km drumuri naționale, aproximativ 20 km drumuri județene, peste 18 km drumuri comunale și circa 115 km drumuri de interes local. De asemenea, au fost afectate 3 poduri, 30 podețe, 3 punți pietonale și 6 lucrări hidrotehnice. Datele au fost centralizate într-un raport de sinteză, ce va fi înaintat instituțiilor abilitate de la nivel național în vederea stabilirii măsurilor necesar a fi adoptate”.
În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost prezentate spre avizare Planul de analiză și acoperire a riscurilor actualizat pe anul 2014 și Planul comitetului județean pentru asigurarea cu resurse umane, materiale și financiare necesare gestionării situațiilor de urgență pe anul în curs. Locotenent Duță a adăugat că s-a aprobat și repartizarea unor construcții ușoare din elemente modulate Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență Chiojdeni și Răstoaca, pentru a putea fi utilizate de familiile ale căror locuințe au fost grav avariate.