Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Unul dintre hoții care au spart 22 de mașini, pus în libertate


Judecătorii de la Tribunalul Vrancea au dispus, ieri, scoaterea din arest preventiv a unuia dintre tinerii care au furat bunuri din 22 de autoturisme, din Focșani. Marian Florin Èš., de 19 ani, a fost pus în libertate după ce a contestat măsura arestului preventiv, dispusă de judecătorii de la Judecătoria Focșani. El a avut câștig de cauză la Tribunal.  
Magistrații de la această instanță au hotărât ca tânărul să intre sub control judiciar, ceea ce presupune ca acesta să nu depășească limita teritorială a județului Vrancea și să nu se apropie de celălalt inculpat din dosar. „Admite contestația declarată de inculpatul Å¢. Marian Florin, în prezent aflat în Arestul I.J.P. Vrancea, împotriva Încheierii Judecătoriei Focșani din 27.05.2014. Desființează în parte încheierea Judecătoriei Focșani pronunțată în dosarul nr. 6226/231/2014 la data de 27.05.2014, doar în privința inculpatului Å¢. Marian Florin. Conform art. 204 alin. 12 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul Å¢. Marian Florin (…), cu măsura preventivă a controlului judiciar. (…) Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Å¢. Marian Florin, dacă nu este arestat în altă cauză”, se arată în decizia instanței, pronunțată ieri, care este definitivă. 
 Suspectul este obligat ca pe durata controlului judiciar să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura controlului judiciar, cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa conform programului de supraveghere; să nu depășească limita teritorială a județului Vrancea; să nu se apropie de inculpatul Åž. Gheorghe Titi. Instanța atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau cu arestul  preventiv. 
 Cei doi tineri din Focșani au fost arestați preventiv pe 27 mai, pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru furt calificat, după ce au spart 22 de autoturisme, din care au sustras acumulatori și radio CD-uri.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?