Un bărbat din Pădureni-Mărășești susține că a fost agresat de primarul Valerică Chitic (FOTO), dar și de fiul acestuia. Fapta ar fi fost comisă lunea trecută și cu toate acestea, bărbatul nu a depus nicio plângere la poliție, motivând că este ocupat și nu are timp. La rândul său, primarul Chitic ne-a precizat că cel agresat este fiul său și cu toate acestea nu a depus plângere la poliție, deoarece la momentul incidentului bărbatul care susține că a fost bătut ar fi fost sub influența alcoolului și nu a vrut să-i facă rău.
Costel Cosma, un bărbat din Pădureni-Mărășești susține că a fost lovit de primarul orașului, Valerică Chitic, dar și de fiul acestuia. Fapta s-ar fi petrecut lunea trecută și cu toate că „are dureri”, bărbatul nu a mers la spital și nici nu a depus plângere la poliție, motivând că nu are timp, întrucât este ocupat. Costel Cosma ne-a povestit că lunea trecută se afla pe stradă, în momentul în care fiul primarului ar fi trecut cu mașina pe stradă, circulând cu viteză. „Era după orele 20.00. Fiul primarului a venit prin sat și a trecut pe lângă mine cu mare viteză. La scurt timp s-a întors și i-am făcut semn să oprească. Mai era cu un prieten. Atât i-am spus: „prietene, dacă îți place viteza, spune-i tatălui tău să pună și asfalt că sar pietre”. Atunci el a coborât din mașină și împreună cu cel cu care era au început să mă lovească. Mi-au dat cu picioarele în coaste, iar eu am căzut. Am reușit să mă strecor în curte, iar ei s-au dus 200 de metri mai încolo, la un alt prieten. Între timp, cineva l-a sunat pe primar și nu i-a spus că cineva a fost bătut de băiatul lui, ci că băiatul este victima”, ne-a povestit Costel Cosma.
Omul spune că lucrurile s-au complicat după venirea primarului Chitic, care ar fi avut la el și un pistol pe care l-ar fi luat din mașină și l-ar fi pus la spate, gest ce l-a speriat peste măsură. „A venit primarul, a discutat cu băiatul și tot țipa pe stradă că cine l-a bătut. Eu eram cu soția și i-am spus că eu am fost cel bătut. A început să vorbească ca la ușa cortului, m-a luat cu mâinile de gât și m-a rezemat de mașină. El mă ținea și băiatul mă lovea. M-am zbătut ca să scap și am intrat în curte. Primarul s-a dus la mașină, a luat pistolul și l-a băgat la spate. A zis că mă împușcă și îmi tot spunea să ies din curte. A venit și poliția, iar după aceea s-a mai calmat și a spus că nu și-a dat seama. Nu am depus plângere și nici nu m-am dus la spital pentru că eu lucrez pe tir și nu am timp”, a adăugat Cosma.
„Nu l-am atins cu un deget și nu am avut niciodată pistol”
Primarul Chitic nu a negat că lunea trecută l-a văzut pe Cosma însă varianta sa este total diferită de cea a celui care spune că a fost bătut. Valerică Chitic ne-a precizat că fiul său a fost lovit fără motiv de Cosma, care ar fi fost băut, iar el a mers acolo pentru a vedea ce-i face copilul. În plus, edilul a susținut că nu l-a atins pe Cosma nici măcar cu un deget, dar și că nu a avut niciodată pistol. În plus, tot lui i s-ar fi făcut milă de Cosma și nu a depus plângere, chiar dacă fiului său i-ar fi fost spart capul cu piatra. „Băiatul meu era la Pădureni și a fost oprit de această persoană, care i-a spus să meargă mai încet. Apoi, băiatul meu a fost lovit cu o pompă de stropit dar și cu palma, iar când a coborât din mașină i-a dat cu piatra în cap. Copilul m-a sunat și mi-a spus că a fost bătut după care a închis. Evident că am mers acolo să văd ce a pățit copilul. Am ajuns și am văzut că omul acesta era băut și pentru că tot amenința că scoate un topor am sunat la 112 și a venit poliția. El tot striga să scot pistolul de la spate, în timp ce eu îmi ridicam pantalonii. Nu aveam nici un pistol pentru că nu am avut pistol niciodată. Nu l-am atins nici măcar cu un deget. Dacă l-aș fi lovit nu aș mai fi chemat poliția. Eu l-am lăsat în pace pentru că nu am vrut să mă răzbun pe un om băut. Sunt martori care au văzut că nu l-am atins și care au văzut și ce a făcut el. Nu am depus plângere pentru că am zis să-l las că era băut și nu a știut ce face, dar văd că omul a uitat ce a făcut. Cred că este o treaba politică”, ne-a declarat Valerică Chitic, primarul orașului Mărășești.
Aseară, ofițerul de presă al IPJ Vrancea, inspectorul principal Bogdan Toader a confirmat faptul că s-a intervenit la incident. De asemenea, ni s-a precizat și că s-au făcut verificări cu privire la așa zisa armă pe care primarul ar fi avut-o asupra sa, iar oamenii legii ne-au spus că acest aspect nu se confirmă.