Într-o zi de vineri, am început să mă simt rău. Pe parcursul zilei mi-a fost din ce în ce în ce mai rău, o stare generalizată, care nu a trecut cu trei tipuri de pastile pentru trei simptome diferite. Mă durea și capul, mi-era rău și de la stomac, îmi țiuiau urechile, mă simțeam sfârșită… Norocul meu a fost că la ziar am dat peste colegul Aurel, care mă mai scosese o dată dintr-o stare ca asta. Culmea e că sunt poate cea mai puțin superstițioasă persoană din lume, dar după ce Aurel și-a pus mâinile pe capul meu și a început să spună cuvinte pe care nu le auzeam și nu le înțelegeam, starea de rău s-a diminuat. Mi-a spus să ies afară, să repir aer curat și să mă întorc. A repetat ritualul și starea de rău aproape că a dispărut. Ce să fi fost?, m-am întrebat. Deochi, mi-a spus Aurel. Dar ce-i ăla deochi? Eu nu cred în așa ceva. Te-ai întâlnit cu un vampir energetic, mi-a spus colega Roxana. Ä‚sta ce mai e ? Un om care te secătuiește de energie. A fost pentru noi o provocare de a afla explicațiile unui fenomen cu care fiecare dintre noi s-a confruntat, probabil, măcar o dată în viață.
Violeta CIOBOTARU-BALION
Considerat de mulți o simplă superstiție, motivul principal fiind imposibilitatea definirii lui precise, deochiul există și se manifestă la om și chiar la animal în diverse forme. Unii cred ca este un „furt de energie” provocat de privirea admirativă/invidioasă a unei persoane ce are puteri „magice”, în timp ce alții cred că este o vorbă care afectează un om sau chiar un animal.
Amețeli, dureri de cap, stări de leșin, greață și lipsă de putere. Acestea sunt simptomele care însoțesc deochiul, pentru unii o simplă supersiție, dar pentru alții o adevărată putere negativă care te lasă fără energie. Culmea este că după ce persoana deocheată este descântată, toate aceste simptome trec. Potrivit unei cercetări făcute de Fundația Soros România, șase din zece români cred în deochi, ea fiind una dintre cele mai rezistente credințe peste timp. Ea există în foarte multe culturi și are origini precreștine, chiar și în Vechiul Testament se găsesc mai multe referiri la deochi sau ochiul rău. „Nu mânca pâinea celui care se uită în ochii tăi și nu pofti bucatele lui” se arată în capitolul 23 ale Pildelor lui Solomon din Vechiul Testament.
În credințele populare, deochiul ar implica un transfer misterios de energii necunoscute intre cel ce deoache si victima sa. Cei care deoache, acei vampiri energetici sau „întorși de la țâță”, cum se zice în popor, ar „fura” energia victimei printr-o privire admirativă sau pizmașă, dar și printr-un gând rău. Remediul cel mai frecvent utilizat este o rugăciune sau chiar un descântec.
De altfel, Biserica ortodoxă română recunoaște deochiul, în „Molitfelnic”, fiind și o „rugăciune împotriva durerii de cap (deochiului)”. „Dacă privim cu atenție slujbele și mulțimea rugăciunilor Bisericii ortodoxe, atunci vom găsi în Molitfelnic și o „rugăciune împotriva deochiului”. Așadar, deochiul există și este acea privire făcută cu răutate, invidie și poftă de către oamenii răi, care poate aduce durere, amețeală, suferință. Rugăciunea din Molitfelnic, care doar confirmă o realitate prezentă în lume, vorbește despre „privirea cea rea și nesățioasă a ochilor făcători de rele”. Ochiul așadar este oglinda sufletului, el transmite simțiri, idei, bunăvoință, iubire, ură, invidie, dorință de răzbunare, răutate, compasiune etc. Omul, privind universul din jurul său și din sine, contaminează lumea cu propriul sine și viceversa. Devine ceea ce privește și dăruiește ceea ce simte, schimbând hotarele lumii sale interioare și fiind responsabil de lumina și de întunericul din el și din jurul lui”, ne-a spus părintele Florentin Răuță, de la viitoarea Catedrală Ortodoxă „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Focșani.
Preotul afirmă că „deochiul nu trebuie să ne înfricoșeze. Celor curați, toate le sunt curate. Vulnerabilitatea noastră la privirea (și lucrarea) celorlalți trebuie să fie un vehicol al jertfelniciei și o asumare a vremelniciei acestui veac, un realism duhovnicesc al hotarelor necesare ale umanității. Åži chiar dacă vom suferi privire nesățioasă, plină de invidie sau de răutate a unor oameni din jurul nostru, remediul sigur și fără greș al oricărei boli de acest fel este rugăciunea profundă și privirea curată la icoanele lui Dumnezeu, așezate tainic de El în lume pentru a vedea frumusețea Creatorului și de a ne umple de sfințenia Lui”.
Medicul psihiatru Mădălina Ilie spune că „deochiul sau vampirismul energetic nu sunt procese explicabile sau circumscrise psihiatriei”. „Se încadrează în sfera superstițiilor, a convingerilor circumscrise cultural. Fenomenul este explicabil și din perspectiva religioasă. Există în literatura de specialitate anumite boli ale culturilor; convingerile, perceptele care ne definesc ca personalitate sunt în mare parte rezultatul mediului în care creștem. Această modelare a potențialului biotipic, a materialului înnăscut, moștenit, o face cultura prin intermediul constructelor mentale colective. Este astfel explicată credința colectivă, din arealul românesc, în «deochi»”, spune doctorița Ilie.
Ea precizează că în societatea modernă, invadată de multiple teorii, noțiunea de vampirism energetic vine să substituie noțiunea de deochi „referindu-se la furtul de energie prin fisurarea aurei energetice a unei persoane, ulterior, persoana afectată fiind cuprinsă de simptome diverse, nespecifice, precum: oboseală, stare de slăbiciune generalizată, nervozitate, cefalee, amețeli, greață, etc. Putem înscrie simptomatogia enumerată în multiple entități nosologice psihiatrice, printre care: neurastenia, distonia neuro-vegetativă, tulburările disociativ-conversive, tulburările somatoforme sau, ținând cont de caracterul critic al crizei de „deochi”, atacul de anxietate paroxistică (atacul de panică). De asemenea, simptomatologia asociată „deochiului” experimentată ca o „stare de leșin” poate fi explicată și din punct de vedere medical, organic prin diverse stări lipotimice cauzate de hipotensiune, deshidratare, hipoglicemie, anemii neglijate, carențe de vitamine/minerale”, ne-a spus medicul psihiatru Mădălina Ilie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani.
Psihologul Liliana Balcu spune că dacă pentru unii este o simplă superstiție, pentru alții deocheatul este un transfer de gânduri și energii negative. Acesta se află la granița dintre credință și mit. „Alegem să credem în el, în funcție de experiențele de viață, însă nu putem nega simptome ale unor afecțiuni ce pot duce la situații de risc medical crescut. Este responsabilitatea noastră să învățăm să ne menținem integritatea energetică. Dacă ne reducem rezervele de hrană energetică ce se găsesc în noi pe conflicte și emoții negative prin generozitate, exuberanță, bucurie, iubire, meditație, rugăciune generăm energia de care avem nevoie. Gândurile pozitive ne echilibrează fizic și psihic. Să ținem «candela aprinsă tot timpul, mai ales în suflet»”, este de părere psihologul Liliana Balcu.
Aurel Åželaru este salvatorul nostru în caz de deochi. Spune că de mic copil vedea la bunica sa cum descânta. „Folosea mai multe obiecte tradiționale cum ar fi cărbuni din sobă, spirla fină de la tăciunii din sobă, nuielele de alun, apa neîncepută din fântână, lingura de lemn și altele după un anume ritual. Îmi zicea și mie când eram mic de deochi, dar eram copil și nu prea înțelegeam mare lucru. Sunt trei descântece pe care le știu de la ea, stând pe lângă vatra sobei le-am învățat ca pe poezii. Mi-a zis că ea poate să mi le spună mie ca să le învăț, dar să i le spună unuia mai mare de ani ca ea, nu mai are leac. Nu prea am dat importanță la chestiile astea până într-o zi când eram într-o biserică. Acolo, era un copil mic și plângea de mama focului. Așteptam să îmi vină rândul să vorbesc cu părintele, iar la un moment dat mi-a apărut imaginea bunicii în cap care mi-a zis: descântă copilul că este deocheat. I-am întrebat pe părinți cum îl cheamă pe copil și mi-au zis. Am stat câteva minute și am spus unul din descântecele învățate de la bunica. În 10 minute copilul s-a potolit și a început să râdă. De atunci am început să descânt de deochi și sunt mulți cei care apelează la mine. Ca să pot să descânt pe cineva de deochi trebuie să îl văd măcar o dată sau într-o poză foarte recentă și trebuie să știu cu ce este îmbrăcat la acel moment, respectiv culoarea hainelor. Sunt multe persoane care mă sună pentru asta și îi ajut. Îmi este de ajuns să îi spun numele și îmi dau seama în câteva secunde dacă are nevoie de ajutorul meu sau nu. Cel mai mult a fost un descântec de șapte ori la o persoană, care era terminată. Gândul negru, vătămâtura și energiile rele vin pe vânt, pe gând sau direct de la om la om. Omul este secat de energie și dacă nu scapă de răutate poate muri. De cele mai multe ori se întâmplă ca deochiul să cadă pe copii. Contează foarte mult aura energetică a fiecărui individ. Dacă omul este extrem de deocheat în timpul descântecului îmi dau lacrimile mie, dar și persoanei în cauză. Descântecele pe care le spun sunt extrem de vechi, bunica spunea că le știe de la o bunică de-a ei din partea Chiojdeniului și cred că sunt transmise din generație în generație de sute de ani”.
Conform descopera.ro, profesorul Alan Dundes, de la Universitatea din Berkeley, SUA, care se ocupă în mod deosebit de interpretarea folclorului, a publicat studii referitoare la credința în deochi, inclusiv implicațiile psihologice care ar sta la baza ei. „El emite interesanta ipoteză că la temelia credinței în deochi ar sta opoziția dintre umezeală sau apă, ca expresie a vieții și uscăciunea asociată morții. Astfel, adevăratul rău pe care cel ce deoache îl face victimei sale ar fi faptul că îl „seacă”, îl usucă, lipsindu-l de fluidele necesare vieții. Atinși de privirea ochiului celui rău, copilașii încep să vomite, mamelor care alăptează le seacă laptele, la fel și vacilor sau altor animale care dau lapte; pomii fructiferi se usucă, iar bărbații devin neputincioși”, se arată pe descopera.ro
Cum ne apărăm de deochi? Prin gesturi protectoare cum ar fi degetul mijlociu ținut peste degetul arătător sau trei cruci făcute la călcâi înainte de a pleca de acasă și rostirea de fiecare dată a cuvintelor: „Cum nu se deoache călcâiul, așa să nu mă deochi nici eu”, prin expresii precum „Să nu-i fie de deochi!” și scuiparea celui lăudat, prin purtarea unui obiect de îmbrăcăminte de culoare roșie și a lenjeriei intime pe dos, purtarea unor obiecte protectoare precum ața de mărțișor, o sticluță cu apă descântată, un talisman în forma unui ochi, o amuletă ce reprezintă o mână deschisă, având în palmă un ochi, o potcoavă, oglinjoară care reflectă înapoi privirea malefică, obiecte din aur, 2, 4 sau 6 coarne de rădașcă uscate.
Așteptăm comentariile dumneavoastră despre acest subiect.
Roxana SAVA
