Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, valabilă de marți la ora 3.00 până la ora 23.00, în aceeași zi. Atenționarea este valabilă pentru aproape toată țara, mai puțin 12 județe din sud-est, inclusiv Ilfov și municipiul București.
Astfel, vor fi afectate Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vrancea.
Potrivit atenționării, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, la început în vestul țării, apoi și în celelalte zone. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua trecător aspect de vijelie și căderi de grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 l/mp și izolat 50 – 60 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala și în regiunile sudice și sud-estice în seara zilei de marți și în primele ore ale nopții, mai menționează Administrația Națională de Meteorologie.