Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Creştinii, musulmanii şi evreii s-ar putea ruga în acelaşi loc


Un proiect îndrăzneț, de construcție a unui lăcaș de cult în care se vor afla o biserică, o moschee și o sinagogă, a fost lansat. Locul construcției este Petriplatz, în inima capitalei Germaniei, Berlin. Proiectul, intitulat „House of One”, are nevoie de suport financiar din partea tuturor celor care privesc cu ochi buni o astfel de inițiativă.
 Design-ul construcției a fost deja ales printr-un concurs, informează BBC News Magazine. „Din punctul de vedere al unui evreu, orașul unde a fost pus la punct un plan pentru ca evreii să sufere este acum orașul unde trei religii monoteiste care și-au pus amprenta asupra culturii europene își dau mâna”, a declarat unui dintre liderii religioși, Rabbi Tovia Ben Chorin. „Putem face asta. Sunt oameni care nu pot face asta în fiecare grup, ceea ce e o problemă, dar trebuie să începem de undeva și asta și facem”, a mai precizat el pentru BBC.
 Fiecare dintre cele trei religii va avea un spațiu egal, dar repartizat în mod diferit, precizează arhitectul proiectului, Wilfried Kuehn. „De exemplu, sunt amenajate două nivele pentru moschee și sinagogă și unul singur pentru biserică. Va fi o orgă în biserică, iar în moschee sunt locuri unde se pot spăla picioarele”, a declarat Kuehn.
 Pastorul Gregor Hohberg susține că „House of One” va fi amplasată exact în locul în care s-a aflat prima biserică din Berlin, construită în secolul al XII-lea. Biserica Sfântului Petru a fost afectată puternic de bombardamentele de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial din Berlin, iar ceea ce a rămas din ea a fost distrus după război de autoritățile Germaniei de Est.
 Proiectul are nevoie de 43.500.000 de euro, iar până în moment au fost strânși 17.580 de euro, de la 336 de donatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?