18 turiști, între care 15 copii și trei adulți, din Adjud, au ajuns zilele trecute la Spitalul de Recuperare din Borșa, județul Maramureș, cu toxiinfecție alimentară. Potrivit presei din Maramureș, turiștii din Vrancea erau cazați la o pensiune din Borșa, iar după ce au luat masa au început să se simtă rău. Ei prezentau vărsături, diaree și stări de greață. Au ajuns cu toții la spital pentru investigații medicale și pentru tratament de specialitate. „Vorbim de 18 persoane, 15 copii și 3 adulți, care sunt stabili. Copiii sunt la pediatrie și li s-au făcut fișe de supraveghere de zi. Ei vor rămâne peste noapte în spitalul din Borșa iar adulții pot pleca sub proprie semnatură odată ce sunt stabilizați”, a declarat Florin Lupașcu, directorul medical al Spitalului din Borșa atunci când vrâncenii au ajuns la spital.
Marți dimineață, toți cei 18 turiști au fost externați. Presa din Maramureș scrie că ei făceau parte dintr-un grup de 48 de persoane, care vizitau orașul. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Maramureș au precizat că turiștilor li s-au recoltat probe pentru a se stabili cu exactitate cauza toxiinfecției. De asemenea, s-au făcut verificări și la pensiune.