Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Menţinerea copiilor în maternităţi sau spitale fără motiv va fi sancţionată


Președintele ANPDCA, Gabriela Coman, a declarat că este inadmisibil ca, după 10 ani de la implementarea Legii 272, atât de mulți copii să fie abandonați și să rămână în maternități, precizând că printr-un nou act normativ vor fi stabilite proceduri clare și sancțiuni pentru cei care le încalcă. „Abandonul este o problemă serioasă. Sunt aproape 1.400 de copii abandonați în maternități și secții de pediatrie, la sfârșitul anului trecut”, a declarat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Gabriela Coman a spus că a avut deja o întâlnire cu directorii de la DGASPC și le-a propus și introducerea de sancțiuni în proiectul de act normativ.  
Gabriela Coman a precizat că proiectul de act normativ stabilește că, în termen de cel mult 48 de ore de la întocmirea procesului verbal de constatare a părăsirii copilului, dacă starea de sănătate a acestuia permite externarea, directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului din județul sau, după caz, sectorul de la domiciliul mamei, dacă aceasta a fost identificată de poliție, are obligația de a dispune plasamentul în regim de urgență și preluarea copilului. Sancțiunile pentru încălcarea procedurii ar putea ajunge până la 5.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?