Parlamentul României a transmis declarația comună privind demisia lui Traian Băsescu membrilor Consiliului European prin intermediul misiunilor diplomatice ale României în statele respective, informează Camera Deputaților într-un comunicat de presă. „Astăzi, 25 iunie 2014, Parlamentul României a adoptat în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu 344 voturi pentru, niciun vot împotrivă și 17 abțineri, o Declarație privind demisia domnului Traian Băsescu din funcția de președinte al României. Declarația adoptată a fost transmisă membrilor Consiliului European, șefi de stat și de Guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României în statele respective”, se arată în comunicat.
Președintele României, Traian Băsescu, nu mai este îndreptățit să asigure prestigiul, integritatea morală și legitimitatea funcției prezidențiale, motiv pentru care trebuie să-și asume de îndată demisia din funcție, se arată în declarația comună a Parlamentului votată în ședința de miercuri.
În document, deputații și senatorii fac referire la „atingerea gravă și iremediabilă adusă prestigiului funcției prezidențiale prin implicarea fratelui președintelui României în fapte de corupție extrem de grave, precum și relațiile acestuia cu persoane care aparțin unor grupuri de crimă organizată foarte periculoase, grupuri care au fost folosite în interes electoral și de Președintele României”.