Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Peste 300 de contestații la Evaluarea Națională


Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute la examenul de Evaluare Națională au depus contestații, cu speranța că în urma reevaluării tezelor le vor crește notele. Astfel, potrivit oficialilor din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea, cele mai multe contestații, respectiv 227, au fost depuse la Limba și Literatura Română, în vreme ce la Matematică au fost depuse 89 de contestații. Contestațiile au putut fi depuse vineri, între orele 16.00-20.00. 
Potrivit calendarului examenului, acestea vor fi soluționate în perioada 28 – 30 iunie. Marți, 1 iulie vor fi afișate rezultatele finale, mediile contând în procent de 75% la admiterea la liceu, media anilor de studiu gimnazial contând doar 25% în media generală de admitere. În perioada 4 – 8 iulie, absolvenții clasei a VIII-a completează fișele de înscriere la liceu alături de părinții lor, sub asistența diriginților. Pe 15 iulie are loc repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat. 
Județul Vrancea se situează pe locul 17 la nivel național în ceea ce privește ponderea mediilor mai mari sau egale cu 5 obținute de elevi la examenul de Evaluare Națională, după cum arată o statistică prezentată de Ministerul Educației Naționale. Pe primul loc se situează județul Brăila, cu 87,14 %, iar cel mai slab județ din prisma rezultatelor de minim 5 este Giurgiu, cu 60,23 procente. 
Potrivit statisticii parțiale, la Examenul de Evaluare Națională de anul acesta 71,62% dintre absolvenții de gimnaziu au obținut medii peste 5. Șapte dintre candidați au avut lucrări de 10, atât la Limba și Literatura Română cât și la Matematică.
Statistica Ministerului Educației Naționale AICI

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?