Patru persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Focșani, joi, după ce s-au intoxicat cu ciuperci. Este vorba de două femei și doi bărbați din Slobozia Bradului, care au consumat ciuperci culese din pădure, iar la scurt timp li s-au făcut rău. Aceștia au ajuns la spital, unde medicii le-au acordat îngrijirile medicale specifice și i-au internat în secția de Boli Interne.
Medicii atrag atenția că în această perioadă riscul de intoxicații cu ciuperci este foarte mare. Specialiștii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) recomandă vrâncenilor să consume ciuperci culese doar din locuri special amenajate sau de la comercianți autorizați, deoarece, din cauza unor fenomene de colonizare încrucișată, au apărut specii de ciuperci cu aspect asemănător celor comestibile, dar care conțin substanțe toxice. Acestea pot fi chiar fatale. „Ciupercile trebuie să fie achiziționate doar din locurile autorizate și nu de la vânzători ambulanți. Dacă ele sunt otrăvitoare, pot conduce la deces. Printre simptomele unei intoxicații cu ciuperci se numără durerile abdominale, vărsături repetate și stare generală alterată. Orice om care are astfel de simptome după ce consumă ciuperci trebuie să se prezinte de urgență la medic, pentru a preveni evenimentele neplăcute”, recomandă specialiștii DSP.
Potrivit acestora, semnele intoxicației cu ciuperci pot să apară la câteva minute de la consum sau la două-trei ore în cazul intoxicațiilor cu perioadă de incubație scurtă. În cazul celor cu perioadă de incubație lungă, primele semne apar după 12-24 ore de la consum. Printre simptomele intoxicației se numără greața, vărsăturile, transpirațiile intense, convulsiile sau chiar coma. Ciupercile pot produce intoxicații gastrointestinale sau ale sistemului nervos, care în unele cazuri pot fi mortale.