Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Capelă pentru vârstnicii Căminului de bătrâni Mărășești


Directorul Căminului de bătrâni „O nouă șansă” din Mărășești, Daniel Drăgan, intenționează să construiască, pentru beneficiarii instituției, o capelă unde aceștia să se roage și să participe la slujbele ce vor fi ținute de preoții din oraș. „Èšinând cont de categoria noastră de beneficiari, construirea unei capele se impune ca o necesitate. I-am scris în acest sens Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și în urma acestei scrisori, am fost contactat de cineva de la Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei care mi-a comunicat că în scurtă vreme voi primi răspuns. Practic, am cerut binecuvântarea și câteva sfaturi în privința felului cum ar trebui să fie ridicată această capelă”, a declarat Daniel Drăgan.
 Din anul 2011, de când Spitalul din Mărășești s-a închis, în locul lui luând ființă Căminul de bătrâni, prin respectiva instituție au trecut peste 200 de vârstnici. În momentul de față, aici sunt ocrotiți și îngrijiți 35 de bătrâni din Vrancea, dar și din alte județe ale țării. „Din cei care au fost beneficiarii noștri de-a lungul timpului, unii au murit, alții au venit și au plecat. Dar nu putem să nu luăm în calcul și nevoile lor sufletești, nu doar cele referitoare la hrană, cazare și celelalte servicii oferite de noi aici. În momentul acesta ei participă la slujba săptămânală care are loc în fiecare miercuri în clubul căminului, iar preoții au avut toată deschiderea să colaboreze. Ei vin prin rotație, iar beneficiarii sunt foarte mulțumiți de faptul că au posibilitatea de a participa la aceste slujbe. Și tocmai de aceea, și pentru că un club nu e locul adecvat, ne-am gândit să ridicăm o capelă”, a declarat Daniel Drăgan, care speră să obțină sprijin în acest sens atât de la autoritățile locale, cât și din partea eventualilor sponsori.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?