Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Mai mulţi bani europeni pentru viticultură


Viticultorii români vor putea accesa fonduri europene de peste 47,7 milioane euro în următorii patru ani. În ultima ședință de guvern a fost aprobată Hotărârea care stabilește modul de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene (UE) pentru producătorii din sectorul vitivinicol. Viticultorii vor putea depune proiecte pentru măsuri care să vizeze restructurarea și reconversia plantațiilor viticole, asigurarea recoltei de struguri, investiții și promovarea vinurilor. Pentru aceasta din urmă sunt două submăsuri, respectiv „promovarea vinurilor produse în Uniune care constă în acțiuni de informare în statele membre privind schema de denumiri de origine controlată și indicații geografice, precum și promovarea vinurilor în țări terțe”. De menționat că sectorul vitivinicol a beneficiat de o alocare financiară anuală de 42,1 milioane euro în ultimii patru ani pentru măsuri precum restructurarea și reconversia podgoriilor, asigurarea recoltei plantațiilor viticole, folosirea mustului concentrat în vederea ridicării tăriei alcoolice a vinurilor și promovarea vinurilor pe piețele țărilor terțe. „Sectorul vitivinicol a absorbit, în proporție de 100%, fondurile europene puse la dispoziție de Comisia Europeană în cadrul acestui program, între anii 2009-2013”, au arătat reprezentanții Ministerului Agriculturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?