Marți, vremea va fi în general instabilă. În regiunile sud-vestice, sudice, estice, precum și în zona de munte, mai ales după-amiaza și noaptea, vor fi intervale cu înnorări accentuate, averse, însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar aversele se vor semnala pe spații mici. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru a doua decadă a lunii iulie, astfel că cele maxime vor fi cuprinse între 25 de grade în depresiuni și 32 de grade în regiunile vestice, iar cele minime între 10 și 22 de grade.
Miercuri, vremea se menține în general instabilă. Ziua, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice, în zonele de deal și de munte, local în sudul, centrul țării și pe arii mai restrânse în celelalte regiuni. Noaptea, astfel de fenomene se vor semnala în jumătatea de est a teritoriului și izolat în rest. Cantitățile de apă, izolat, vor fi însemnate și vor fi condiții de grindină. Vântul va avea intensificări în est și la munte, dar trecător și în restul țării, în timpul ploilor. Valorile termice rămân apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu maxime cuprinse între 24 de grade în depresiuni și 32 de grade în vest. Temperaturile minime se vor situa între 11 și 22 de grade.
Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 14 – 27 iulie, pentru toate regiunile din țară.
MOLDOVA
Media maximelor termice se va menține aproape neschimbată, în jurul valorii de 28 de grade, pe parcursul celor două săptămâni. Totuși, punctiform, pot apărea diferențe de la o zi la alta, în funcție de nebulozitate și de apariția precipitațiilor. Temperaturile medii nocturne vor marca o creștere treptată în primele zile, apoi se vor situa între 15 și 17 grade.
Probabilitatea pentru averse, posibil însemnate cantitativ, va fi mai mare în intervalul 15 – 18 iulie și din nou între 22 și 24 iulie. În rest, doar trecător vor fi ploi slabe de scurtă durată.