Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” invită publicul iubitor de cultură la o nouă întâlnire cu „Scriitorul din bibliotecă”, de această dată fiind prezentă scriitoarea Janine Vadislav. Aceasta le va face sugestii de lectură celor prezenți, va da autografe și va răspunde la întrebări. Evenimentul are loc joi, începând cu ora 11.00 la sediul central al bibliotecii.
Prin acest proiect se dorește ca, lunar, să fie invitat la Bibliotecă un autor, urmărindu-se promovarea activității literare a scriitorilor vrânceni și valorificarea memoriei locale, aducând mai aproape de cititori oamenii-scriitori, cărți și poveștile adevărate aflate în spatele acestora. Janine Vadislav este laureată în două rânduri a Salonului Literar Dragosloveni, autoare a mai multor romane, în care Focșaniul de altă dată este mereu prezent, realizatoare a zeci de emisiuni culturale. Ea însăși este o promotoare a culturii populare, a scriitorilor și artiștilor vrânceni.
Ultimul volum al autoarei, „Omul negru” – povestiri, a apărut în 2014, la Editura Terra. „Am readus la viață o parte din spiritul acelor focșăneni, unii dintre ei cu adevărat speciali prin felul de a fi, a gândi, a trăi, dar și refugiați din perioada celui de al Doilea Război Mondial, care au lăsat tot ce au avut, rude, prieteni, în Bucovina de Nord, în ținutul Herței, Basarabia ori Polonia. Personajele mele au ca punct de pornire persoane reale, pe care le-am cunoscut bine, dar care nu mai sunt printre noi”, spune autoarea Janine Vadislav despre volumul „Omul negru”.
Janine Vadislav a debutat editorial în 1999, cu volumul de povestiri „Dulcea și tandra mea fiară”. În anul 2000 a apărut „Grădina desfătărilor „- roman și „Păpușile care plâng” – povestiri, apoi volumul de povestiri „Eva sau nostalgia polilor” – apărut în 2007, urmate de romanul „Raiul” în 2012. Pe masa de lucru a scriitoarei Janine Vadislav se află, în prezent, romanul „Veghea cuviosului Vili Glaser”, ce va vedea lumina tiparului în luna septembrie a acestui an.