Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Adulții, cei mai afectați de boala diareică acută


Instalarea sezonului cald și frecventarea locurilor de scăldat are efecte nefaste asupra sănătății vrâncenilor, mai ales dacă aceștia se încumetă să se ducă în locurile tradiționale de îmbăiere. Săptămâna trecută, la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Focșani, dar și la medicii de familie au ajuns aproximativ 70  de persoane cu boala diareica acută. Potrivit medicilor, cele mai multe cazuri au fost diagnosticate la persoanele cu vârste între 15 și 64 de ani, ori nu la sugari, așa cum se întâmplă în mod frecvent.
Pentru prevenirea bolii diareice acute, vrâncenii trebuie să respecte regulile de igienă personală și alimentară. „Pentru a evita contactarea acestei boli, persoanele trebuie să își spele bine mâinile cu apă și săpun înainte de fiecare masă, ca să nu mai vorbim de spălatul fructelor și legumelor. De asemenea, mâinile trebuie să fie spălate bine înainte și după folosirea toaletei. Pentru evitarea contactării unor boli ale pielii sau ochilor, trebuie să se aibă mare grijă la locurile de scăldat. Acesta trebuie efectuat doar în locurile vizate sanitar. Dacă apar simptome ca dureri de cap, dureri abdominale, febră, vărsături, scaune diareice, dureri musculare, personele trebuie să se prezinte de urgență la medic”, recomandă medicii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?