Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

AJOFM Vrancea dă bani șomerilor care vor să se califice


Șomerii Vrancei și toate persoanele neocupate aflate în baza de date a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea sunt invitați să se înscrie la cursurile de formare profesională organizate în cadrul proiectelor cu finanțare europeană derulate de instituție. Participanții la aceste cursuri vor primi și sume cuprinse între 300 și 700 lei, numai să vină! Astfel, în perioada imediat următoare, doritorii se pot înscrie la: cursuri de inițiere în ocupațiile: comunicare în limba franceză, comunicare în limba engleză, competențe antreprenoriale; cursuri de calificare nivel 1 în ocupațiile: lucrător în comerț, cameristă, lucrător în alimentație; curs de specializare în ocupația: specialist în sănătate și securitate în muncă.
 Potrivit comunicatului de presă trimis redacției noastre, la aceste cursuri sunt acceptate persoane neocupate, cu domiciliul în mediul urban și rural din județul Vrancea. Absolvenții cursurilor de calificare nivel 1 vor primi burse de studiu în valoare de 700 lei, iar cei ai cursului de specializare, burse în cuantum de 400 lei. În plus, participanților le va fi decontat transportul, pe toata durata de desfășurare a cursurilor, indiferent că acestea sunt de inițiere, calificare sau specializare.
 Șomerii Vrancei se mai pot înscrie și la cursurile de calificare nivel 1, în ocupațiile sudor oxi-gaz, cofetar, măcelar și cameristă, precum și la cursurile nivel 2 de calificare în ocupația de bucătar. Totodată, AJOFM Vrancea mai organizează cursuri de specializare în ocupațiile: inspector resurse umane, expert achiziții publice, ECDL și competențe antreprenoriale. Și la aceste cursuri sunt acceptate doar persoane neocupate, cu domiciliul în mediul urban și rural din județul Vrancea. Absolvenții cursurilor de calificare nivel 1 vor beneficia de burse de studiu în valoare de 300 lei în timp ce absolvenții cursurilor de calificare nivel 2 vor primi burse în valoare de 500 lei. Tuturor participanților li se va deconta transportul pe toată durata de desfășurare a cursurilor. 
 Persoanele interesate se pot adresa AJOFM Vrancea, cu sediul în Bulevardul Unirii, nr. 53A, Focșani. Informații se pot obține și la telefon 0237.224.677. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?