Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO:Produsele irenaS, în Piaţa Cetăţii de la Sighişoara!


Sighișoara, orașul despre care am auzit că istoria se simte pretutindeni, m-a atras încă din copilărie. Îmi amintesc că vărul „de acolo” al unui vecin, un țânc și el, ne ținea ore în șir în același loc (pe banca din fața blocului) fascinându-ne cu povești despre cavaleri și domnițe. Începusem să visez cum colind pe străzile acestui târg miraculos, luând parte la aventură… Maxim, micuțul sighișorean, vedeta vacanțelor noastre de vară, ne ținea cu gurile căscate spunându-ne tot felul de  istorii despre străduțele înguste și zidurile învechite ale orașului său natal, pe unde, ne spunea în șoaptă, apăreau pe neașteptate cavaleri, vrăjitori, călugări, clovni și duhuri întrupate. El însuși un mic vrăjitor și firește simțindu-se în centrul atenției, Maxim ne specula curiozitatea și înflorea într-una orice povestea. Oricum, întâlnirile cu el când ne entuziasmau până la aplauze, când se lăsau cu fiori reci, dar se „spărgeau” de fiecare dată cu regrete și scârțâieli de genul „mai staaau puțin, mamaaaaaa, nu intru acum în casăăăă”. 
 Anii au trecut, iar Maxim povestește și acum cu același farmec despre străzile  înguste, întortocheate, specifice timpurilor demult apuse…, despre domnițele și cavalerii Festivalului de Artă Medievală, despre care spune că este un continuu șir de festivaluri: al străzilor, al actorilor, al piețelor, al turnurilor, al bisericilor dar, în special, al oamenilor.
 Ei bine, anul acesta (abia) am posibilitatea să mă conving cu ochii mei de ce se spune că TOTUL este miraculos în Sighișoara! M-am hotărât să trec munții cu produsele irenaS și să particip la târgul de meșteșugari organizat cu ocazia Festivalului. Nu vă spun ce e pe capul meu, adevărată mobilizare generală, căci mi-ar plăcea ca cei care se vor opri la standul irenaS să fie atrași de la distanță: am pregătit pe lângâ o serie de produse noi și catalog cu produse, banner publicitar, etichete și sacoșe personalizate, stegulețe. Pavilionul meu va fi amplasat în zona Pieței Cetății, mai precis pe str. Åžcolii, nr 16 și pentru că istoria lucrurilor de valoare și durabile se simte pretutindeni în Cetatea Sighișoarei, tot ceea ce mi-am propus să fac este să fiu atentă și să înțeleg! 
 Vă aștept la târg, între 25 și 27 iulie.
                                                                 de Irena Stoenescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?