Un mire cu mireasa sa, copii de toate vârstele, bunici și părinți au admirat autospecialele pompierilor, care au fost expuse ieri în Grădina Publică, lângă locul de joacă. Toți aceștia au participat la acțiunea „Pompier pentru o zi”. „Acțiunea intitulată «Pompier pentru o zi» a fost organizată în contextul sarbătoririi Zilei Aniversare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Anghel Saligny» al județului Vrancea. Timp de o lună de zile, în duminicile din perioada 20 iunie – 20 iulie, s-au organizat aceste ateliere pentru a oferi tuturor cetățenilor posibilitatea familiarizării cu meseria de pompier. Astfel, s-au prezentat accesoriile autospecialelor de lucru cu apă și spumă, ale ambulanțelor S.M.U.R.D. și ale vehiculelor pe șenile, destinate facilitării ajungerii în zone greu accesibile, iar paramedicii au prezentat tehnici specifice de acordare a primului ajutor de bază. Acțiunea s-a dorit a fi o punte de legătură între copii și pompieri, prin prezentarea misiunilor specifice și a tehnicii utilizate pe înțelesul celor mici, încercând, în același timp, formarea unei conduite preventive în rândul lor de la vârste cât mai fragede”, se arată într-un comunicat de presă al ISU.
Astăzi, indiferent de vârstă, sunteți așteptați la sediile tuturor subunităților de pompieri din județ, fiind organizată Ziua Porților Deschise. În intervalul orar 10.00-13.00 vor fi expuse mijloacele „de intervenție utilizate de pompieri în misiunile specifice, se vor distribui materiale informative și se vor prezenta exerciții demonstrative”.