Strada General Gheorghe Magheru. Din Focșani, nu binecunoscutul bulevard din București. Ieri, în jurul orei 15.30, așa cum am promis, am fost pe această stradă pentru a afla care este starea drumurilor, ce lipsește și, de ce nu, ce este în plus. Din păcate era pustie, doar mașini parcate de o parte și de cealaltă.
La intrarea pe strada General Gheorghe Magheru, dinspre Lidl, câte două case pe stânga și pe dreapta parcă stau de strajă, pentru ca niciun intrus să nu pătrundă „în incintă”. Una dintre casele de pe partea stângă e cochetă, frumos vopsită… „Se cunoaște că e construită de doar câțiva ani”, îmi spun. După case, încep blocurile, toate cu câte trei etaje. Au fațadele refăcute, culoarea dată de constructori fiind decentă. „Frumos, oameni gospodari. Nu le-a plăcut griul comunist”, îmi spun în gând, dacă tot nu aveam cu cine schimba două vorbe.
Mai merg vreo vreo 20 de metri și întâlnesc un domn, care fuma în fața unui bloc. Intru în vorbă cu dumnealui, însă nu reușesc să aflu mare lucru. „Eu locuiesc în Belgia, nu știu ce să vă spun. Părinții locuiesc aici. La câte lucruri rele sunt, cu o stradă sau fără, tot aia este”, îmi spune, apoi continuă să tragă din țigară.
.JPG)
Îmi continui deplasarea… spațiile verzi din fața blocurilor nu sunt prea îngrijite, trotuarele în multe locuri nici nu există, iar asfaltul de pe șosea din loc în loc este găurit. Când am ajuns în capătul străzii, am constatat că alte vile se înălțau, nu prea impunătoare, ce-i drept. M-am întors pe unde am venit, cu gândul că poate de data asta îmi va ieși vreun locuitor din zonă în cale. Și am avut noroc. „Între ghilimele sunt mulțumit de cum arată strada. Știți ce? Lipsește curățenia, buruienile sunt mari în zonă. Ar trebui să fie mai curat, că doar unul dintre viceprimari locuiește în zonă. S-a ocupat dânsul, dar mai trebuie. Să știți că zona este foarte liniștită de când s-a mutat autogara. Chiar suntem mulțumiți de lucrul acesta”, îmi spune Ștefan Stanciu.
L-am întrebat apoi dacă sunt locuri de joacă pentru copiii din zonă. A fost unul, îmi spune interlocutorul meu, dar a fost desființat. „Erau tobogane, leagăne, dar le foloseau mai mult cei care se injectau. A fost desființat locul de joacă în urmă cu un an, în locul lui fiind amenajată o parcare…. Asfaltul este peticit să știți. La noi nu au fost lucrări cu ăștia de la ENET, nici nu știu dacă vor face, că eu am centrală”, a adăugat domnul Ștefan.
Curioasă, am mers în spatele blocului, să văd cum arată noua parcare. A fost turnat ciment pe jos, care este, la rându-i, găurit din loc în loc… „Bine că nu-i pământ, că altfel la prima ploaie noroiul ar fi fost cât casa”, îmi spun și plec din zonă pentru a veni la redacție. Nu înainte însă de a mai face câteva poze la buruienile care se înălțau în spatele blocului…
„În sfârșit! Pe Magheru dinspre vechea autogară, strada are următoarele probleme: 1 curățenia e la pământ, 2 iluminarea e la pământ (sunt câțiva stâlpi cu becuri foarte dar foarte chioare, 3 lipsa spațiilor de parcare, 4 asfaltul stradal și pietonal la pământ și în spatele blocului 10 să se pună un bec la stâlp, că se fură ca în codru pe bezna aia. Mulțumim”, ne-a scris Cătălin pe www.monitorulvn.ro.
Sperăm că autoritățile vor asculta doleanțele focșănenilor.
Cine a fost generalul Gheorghe Magheru
Potrivit Wikipedia, Gheorghe Magheru (n. 8 aprilie 1802, Bârzeiu de Gilort, județul Gorj – d. 23 martie 1880, București) a fost un comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu (1821), apoi comandant în războiul ruso-turc din 1828-1829, vătaf al județului Romanați (din 1831), ministru de finanțe în cabinetul revoluționar din Èšara Românească în anul 1848, apoi, temporar, comandant general al trupelor revoluționare din Èšara Românească. La 10 octombrie/28 octombrie 1848, Magheru s-a refugiat în Transilvania, iar de acolo la Triest și în cele din urmă la Viena. În 1857 s-a reîntors în Èšara Românească, unde a redevenit activ politic.
A fost haiduc celebru din zona Băileștiului, pandur în armata lui Tudor Vladimirescu, unul dintre conducătorii revoluției de la 1848 din Èšara Românească, membru în guvernul provizoriu revoluționar pașoptist, generalul armatei din principat, luptător pentru Unirea Principatelor Române. Era văr cu Tudor Vladimirescu, prieten apropiat cu Nicolae Bălcescu și sprijinitor al lui Avram Iancu.
A fost membru al Societății secrete masone Frăția, 1840, alături de Nicolae Bălceascu, Ion Ghica, Christian Tell, care conspira împotriva prințului Bibescu. A format la Craiova guvernul provizoriu revoluționar alături de Nicolae Bălcescu, și Costache Romanescu. Odată cu detronarea prințului Bibescu și instalarea guvernului revoluționar la București, a făcut parte din guvernul provizoriu revoluționar național, apoi a devenit generalul armatei române.
