Ediția: Marți 14 ianuarie 2025 Nr. 6792
Ediția: Marți 14 ianuarie 2025 Nr. 6792

Un focşănean ACUZĂ: paznicul i-a furat prunele, poliţiştii i-au vorbit urât


Un focșănean susține că a fost victima unei infracțiuni, iar oamenii legii nu și-au făcut treaba așa cum ar fi trebuit, ba mai mult, chiar i-au vorbit urât. În timp ce el susține că în acest caz nu a fost întocmit niciun dosar penal, ofițerul de presă al IPJ Vrancea, inspectorul principal Bogdan Toader, ne-a precizat că a fost întocmit dosar în care se efectuează cercetări „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte acte de violență”. 
 Marius Silviu Puțaru (FOTO), de 28 de ani, din Focșani, susține că o persoană i-a luat bicicleta și un rucsac, iar polițiștii i-au vorbit urât. „Sâmbătă, în jurul orei 16.20, în timp ce veneam dinspre Garoafa către Focșani, la un peco de la intrare în oraș, a dat peste mine un autoturism marca Skoda. Am căzut de pe bicicletă, iar o persoană din mașină mi-a luat bicicleta și rucsacul în care aveam o bluză și cinci prune. Am sunat la poliție și am dat numărul mașinii. A venit poliția, m-a băgat în dubă și m-a ținut acolo. Mi-au recuperat bicicleta și rucsacu și m-au lăsat să plec. Bicicleta este avariată. Cine mi-o repară? Trebuiau să mă ducă acasă, nu să mă lase să plec așa, cu bicicleta stricată. Mie cine mi-o face? Știu eu că nu s-a făcut dosar, deși eu am fost tâlhărit. Tot la mine țipa un domn cu o stea pe umăr, de parcă eu eram vinovat”, a povestit tânărul. 
 El a adăugat că prunele au fost luate dintr-un copac de pe marginea drumului, iar persoana care i-ar fi luat bicicleta și rucsacul ar fi paznic la o livadă de lângă Focșani. Întrebat dacă prunele au fost luate din livadă, Marius Silviu Puțaru ne-a precizat că nu. „Chiar dacă le luam de acolo, așa trebuiau să se comporte cu mine pentru câteva prune?”, a adăugat el. Focșăneanul consideră că nu i s-a făcut dreptate și vrea să-i fie reparată bicicleta.  
 Contactat de reporterii „Monitorul de Vrancea”, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea ne-a spus că nu a fost vorba despre o tâlhărie. Potrivit celor stabilite de polițiști, tânărul ar fi sustras prunele și ar fi fost luat la întrebări de paznic. Oamenii legii ne-au spus că a fost întocmit dosar penal în acest caz. „În cauză a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte acte de violență”, a explicat inspectorul principal Toader. 

15 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?