Secțiile de Pediatrie și Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani au fost aglomerate, în ultima perioadă. Medicii au avut de tratat diferite cazuri de boli diareice acute, enterocolite, săptămânal ajungând aproximativ 100 de pacienți cu aceste diagnostice. De exemplu, săptămâna trecută au ajuns 94 de persoane cu enterocolite, iar 56 au necesitat internare. Săptămâna aceasta, au ajuns puțin peste 50 de persoane.
Specialiștii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea spun că foarte mulți copii ajung în spital din cauza faptului că părinții nu țin cont de regulile alimentare și le dau celor mici mâncăruri de tip fast food, mai ales când sunt plecați în concedii. Medicii avertizează că cel mai mare risc la care sunt supuși copiii, atunci când se îmbolnăvesc, este deshidratarea.
Astfel, ei recomandă părinților să meargă la medic la apariția primelor semne de boală, cum ar fi diareea și vărsăturile. „Copiii trebuie să primească o alimentație adecvată vârstei lor, pentru a nu le afecta digestia. Tentațiile din concediu sunt numeroase, dar este indicat să evitați să le dați mâncare de tip fast food. Indicate sunt legumele proaspete și fierte, fructele, dar acestea trebuie spălate foarte bine. Cei mai afectați sunt copiii cu vârste până în 4 ani, mai ales dacă nu primesc o alimentație adecvată vârstei. În cazul în care cei mici au mai multe scaune apoase pe zi, fac febră, au frisoane, nu trebuie să apelați la metode empirice, ci să vă prezentați la medic, care va stabili conduita terapeutică necesară”, recomandă specialiștii DSP.
Pentru a preveni afecțiunile digestive, specialiștii DSP recomandă ca hrana să fie dată copiilor la cel mult 2-3 ore după ce a fost preparată, iar la sugari să fie dată imediat după ce a fost preparată, fără a fi reîncălzită sau păstrată la frigider. Mai mult, în cazul alimentelor gătite, se recomandă asigurarea unei temperaturi de preparare de peste 70 grade C și evitarea consumării alimentelor vândute pe stradă și depozitate la temperaturi ridicate.