Ediția: Duminică 27 aprilie 2025 Nr. 6864

GALERIE FOTO! „Săptămâna Curățeniei“ în Focşani, înainte de Sărbătorile Pascale

Postare Facebook – Primăria Municipiului Focșani

Am început „Săptămâna Curățeniei”, organizată anul acesta sub sloganul „Dacă vrei oraș frumos, nu arunci gunoi pe jos!”.

Elevii Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu”, Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” și Colegiului Tehnic „Ion Mincu” au început, luni dimineață, acțiunile de curățenie și ecologizare, pe care le organizăm pentru ca împreună să întâmpinăm Sărbătorile Pascale într-un oraș mai curat și mai frumos. Însoțiți de cadre didactice, elevii unităților școlare au făcut curățenie în zona Gării, dar și la blocurile ANL din cartierul Democrației.

În același timp, colegii de la Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice au intervenit pentru ecologizarea spațiilor verzi din zona Sud și Laminorul.

După amiază, elevii Școlii Gimnaziale „Anghel Saligny” și Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” au curățat parcurile de la CEC și din zona Teatrului „Maior Gh. Pastia”.

Un exemplu care ne dorim să fie preluat de cât mai mulți focșăneni care iubesc Focșaniul, orașul nostru. „Săptămâna Curățeniei” este cea mai frumoasă ocazie pentru a face mișcare și a contribui la binele comunității, prin protejarea mediului înconjurător.

Toate echipele implicate în acțiunea de curățenie, care se va desfășura până joi, 17 aprilie, vor beneficia de suportul logistic al colegilor de la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani.

Vă așteptăm alături de noi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?