Ediția: Duminică 27 aprilie 2025 Nr. 6864

Unitățile de cazare din Delta Dunării – 80% rezervate în perioada sărbătorilor pascale

            Aproximativ 80% din unitățile de cazare din Delta Dunării sunt deja rezervate în perioada sărbătorilor pascale, ofertele pentru trei nopți plecând de la 1.700 de lei și oferind oaspeților atât gastronomie locală specifică zonei, cât și activități în aer liber.

            Unitățile de cazare cu prețurile cele mai accesibile au fost rezervate integral de mai mult timp, în timp ce altele îi așteaptă pe vizitatori cu pachete flexibile care oferă oaspeților posibilitatea de a explora zona. ”Anul acesta nu avem un pachet special pentru Paște. Avem cazare cu mic dejun inclus și diferite pachete cu preparate tradiționale de Paște, dar și produse culinare specifice zonei. Practic, sunt pachete mai mici care le oferă turiștilor flexibilitate și care pot fi adăugate la cazarea cu mic dejun. Am preferat să facem așa, pentru că unii oaspeți nu vor să fie constrânși de un program prestabilit”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul unui hotel din orașul Sulina, Giani Suru. El a mai spus că, acum, gradul de rezervare a unității hoteliere este de 70%, prețul practicat pentru un pachet de patru nopți pentru două persoane fiind de 1.820 de lei. ”Prețul unei excursii în Deltă pleacă de la 70 de lei de persoană”, a mai spus Giani Suru.

            Alte unități de cazare din orașul Sulina au prețuri mai mici, 1.700 de lei pentru un pachet de trei nopți, dar au fost rezervate integral de mai multă vreme, iar aceeași situație se regăsește și în Jurilovca, zonă din Rezervația Biosferei Delta Dunării în care se poate ajunge doar cu mașina. ”Noi avem pensiunea rezervată în perioada sărbătorilor pascale de câteva luni bune, iar oferta noastră a pornit de la 3.750 de lei pentru o cameră dublă, pentru trei nopți. Pachetul include mese în regim de pensiune completă, masa festivă în ziua de Paște, un moment artistic alături de un ansamblu folcloric din localitate, acces la saună, plimbări cu caiacul sau cu șalupa, dar și o excursie la cetatea Enisala”, a menționat managerul unei pensiuni din comuna Jurilovca, Marius Potolea.

            Prețurile practicate de unele unități de cazare din Deltă pot fi considerate ridicate, dar anumite proprietăți includ în acestea costul perceput pentru un ghidaj profesionist. ”Lacul Razim era inițial doar o zonă de uscat. Acum 12.000 de ani, aici era lacul Pontic care cu lacul Caspic erau doar rămășițe ale Mării Sarmatice, de acum milioane de ani. După ultima eră glaciară, lacul Pontic a fost inundat, Mediterana a crescut, a spart Bosforul și a inundat lacul Pontic. Atunci a ajuns apa până aici, iar atunci era doar Marea Neagră. Nu mai vorbim că acum sute de ani, zona era un golf al Mării Negre”, a prezentat Marius Potolea complexul lagunar Razim-Sinoe unui grup de turiști.

            Atracțiile județului sunt la doi pași – cetăți istorice, preparate culinare bazate pe pește și plimbări cu caiacul. ”În fiecare an am trasee noi pentru că în fiecare an îmi dau seama că lucrurile pot fi reconfigurate în așa fel încât să potențez experiența vizitatorilor. Chiar dacă abat traseul cu 200 de metri, o jumătate de kilometru într-o direcție sau alta, o fac pentru a crește satisfacția experienței lor. De fiecare dată când merg prin anumite zone observ ce se întâmplă, într-un an găsești păsări într-un anumit loc, în alt an nu mai sunt acolo, și-mi adaptez traseele în așa fel încât cei care vin cu mine în excursii să vadă cât mai multe lucruri interesante”, a afirmat Ștefan Constantin, organizator de excursii cu caiacul.

            Aflați între Deltă, ”noul” teritoriu al Europei și Dunărea Veche, Munții Măcinului oferă altfel de modalități de petrecere a timpului liber. Traseele amenajate de Administrația Parcului Național Munții Măcinului (APNMM) au, în general, o dificultate medie, dar surprizele îi așteaptă pe oaspeți la tot pasul. ”Toate traseele sunt spectaculoase. Cel din jurul orașului Măcin, Culmea Pricopanului, este spectaculos datorită monoliților care au luat diverse forme. La Greci, avem un traseu interesant pe care ajungem pe cel mai înalt vârf al Munților Măcin, Țuțuiatu, care are 467 de metri. În funcție de anotimp, pe trasee putem întâlni bujori, brândușe, broasca țestoasă”, a afirmat consilierul din cadrul Centrului de informare turistică din orașul Măcin, Dan Staicu.

            Conducerea APNMM amintește că cele 19 trasee care pot fi parcurse la pas și cele 10 trasee de cicloturism din parc sunt complementare, iar oaspeții pot vedea oriunde urme ale fenomenelor naturale de acum peste 325 de milioane de ani. ”Toate cele 19 trasee din Munții Măcinului sunt de vizitat, pentru că sunt complementare. Țuțuiatu este cel mai înalt miez de granit ieșit din ocean acum milioane de ani. Este impresionant atât prin formă, cât și prin peisajul încântător. Pe traseu se pot vedea bujori, cărpinițe, dimineața, popândăii ies să stea de vorbă cu vizitatorii, dar sunt și ulii, șerpari și acvile”, a menționat directorul APNMM, Viorel Roșca.

            Referindu-se la informațiile recente privind existența urșilor în Munții Măcin, el a precizat că acestea au fost ”o alarmă falsă”. ”Activitățile de silvicultură, agricultură și turism durabil pot continua fără probleme, pentru că a fost o plantare de așa-zise urme de urs. Probabil că s-a jucat cineva”, a precizat Viorel Roșca.

Cu o suprafață de peste 8.000 de kilometri pătrați, județul Tulcea le oferă vizitatorilor posibilitatea de a vedea atât cel mai tânăr pământ al Europei, Delta Dunării, cât și urme ale celor mai vechi munți din România. Tariful de acces în Rezervația Biosferei Delta Dunării este de 5 lei pe zi, iar cel perceput de APNMM este de 10 lei pentru două zile.

A început sezonul navelor de croazieră în Deltă

            Prima navă de croazieră fluvială cu turiști din Europa de Vest a ajuns săptămâna aceasta în Portul Tulcea, cei aproape 170 de oaspeți din străinătate aflați la bordul ei vizitând deja mănăstirile din zona de terasă a județului, dar și Delta Dunării, războiul din Ucraina modificând programul excursiilor oferite de tur-operatori, dar neafectând impresiile turiștilor.

            Nava ‘Nestroy’, aflată sub pavilion Elveția, a acostat vineri la Tulcea și va pleca săptămâna viitoare din județ, după ce unii călători se vor întoarce la București pentru a vedea Palatul Parlamentului și pentru a se îmbarca în avioanele cu care se vor întoarce acasă, iar alți turiști, care au vizitat deja capitala României, vor fi aduși la Tulcea pentru a urca la bordul navei de croazieră și pentru a vizita Delta Dunării și mănăstirile din zona de terasă a județului. ‘Armatorul navei este un curajos care și-a dorit ca, în ciuda situației complicate din zonă, să ajungă totuși până la Tulcea. Asta presupune un efort logistic, dar, în ciuda acestei greutăți, am reușit să găsim o soluție pentru ca nava să acosteze la Tulcea și să ofere programe turistice în apropierea orașului Tulcea și la Sfântu Gheorghe. Delta este un program unic, un scop al întregii croaziere. Sunt nave care merg special la kilometrul zero (punctul de vărsare a Dunării în Marea Neagră, pe brațul Sfântu Gheorghe – n.r.) pentru acel moment când se face o manevră de întoarcere și turiștii se bucură de acel moment. E o țintă pentru turiștii care ajung pe navele de croazieră’, a declarat pentru AGERPRES managerul unuia dintre cei mai mari tur-operatori ai navelor de croazieră din România, Leontin Șerbănescu.

            Războiul din Ucraina a modificat programele navelor de croazieră fluvială, în ultimii ani armatorii ocolind acostările în județul Tulcea în favoarea celor din județul Brăila. Astfel, turiștii de pe navele care acostează în portul Brăila ajung în Tulcea cu autocarele, pentru a vizita ulterior Delta.

‘Pentru Dobrogea, avem circa 250 de nave care ar trebui să ajungă anul acesta în zona Tulcea-Brăila. Din cauza situației actuale, navele nu vor putea acosta la Tulcea și atunci suntem nevoiți să le propunem tur-operatorilor acostarea la Brăila, ca variantă de rezervă. Este cea mai bună variantă posibilă, astfel încât să nu afectăm programele turistice și să le oferim pasagerilor exact ce au cumpărat’, a mai spus managerul Șerbănescu.

            Tranzitul turiștilor prin Munții Măcin reprezintă o oportunitate pentru cei mai vechi munți din România, însă pentru impunerea unui produs turistic, ca de exemplu degustări de vinuri în cramele dobrogene, este nevoie de mai mulți ani, potrivit aceleiași surse. În ceea ce privește turismul de incoming în România, Leontin Șerbănescu a menționat că fenomenul este influențat de situația din Ucraina. ‘La nivel național, turismul de incoming a supraviețuit. Acum, să spunem că suntem pe un trend ascendent. Totul e influențat de situația din Ucraina. Sunt oameni temători în legătură cu ideea de a veni și a vizita România. La fel de bine am constatat că există și oameni care știu că România este o țară sigură, că este o țară membră a NATO și, mai ales la bordul navelor de croazieră, oamenii nu au reticențe și se simt în siguranță. Încercăm să promovăm România, deși este foarte complicat în perioada asta, când toată lumea ne întreabă ce se întâmplă la granițe. Nu ne-am oprit, nu ne vom opri, dar este dificil de făcut turism cu cetățeni străini în condițiile acestea’, a conchis managerul Leontin Șerbănescu.

            Excursiile oferite în momentul de față turiștilor nu diferă însă de cele din perioada anterioară declanșării războiului din Ucraina. ‘Am vizitat (sâmbătă – n.r.) mănăstirile Celic-Dere și Saon care i-au bucurat foarte mult pe vizitatori prin peisaje și viața monahală. Toată lumea este fericită. Acum, suntem într-un restaurant din Tulcea și toată lumea este fericită. Supa a fost foarte bună. Ieri (vineri – n.r.), am avut o excursie în Delta Dunării. Am pornit de la Mila 35, am ajuns până aproape de granița cu Ucraina și am văzut neașteptat de multe păsări după frigul și ninsoarea de zilele trecute. Apoi, cu vaporul am mers la Sfântu Gheorghe, iar de acolo, cu cinci bărci rapide, am făcut o excursie până la Sacalin, unde am văzut pelicani și cormorani hrănindu-se’, a declarat Cosmin Moldovan, ghid de turism.

            Turiștii de la bordul navei ‘Nestroy’ au apreciat experiența în Delta Dunării. ‘Nu am simțit deloc că ar fi vreun pericol pentru noi în Delta Dunării. Ne-a plăcut foarte mult. A fost o experiență foarte interesantă. Cel mai mult ne-au plăcut pelicanii pe care i-am văzut în apropiere de insula Sacalin’, a afirmat Mark, unul dintre turiștii de la bordul navei de croazieră. Primele nave de croazieră fluvială au ajuns în Tulcea la începutul anilor 2000, numărul inițial al acostărilor fiind nesemnificativ. Ulterior, numărul vaselor care au la bord turiști din Europa de Vest a crescut, iar în ultima parte a anilor 2010 numărul acostărilor în porturile tulcene a ajuns la peste 300, anual.

            Pandemia din anul 2020 a afectat major și acest tip de turism, numărul acostărilor reducându-se în acel an de aproape zece ori. Războiul din Ucraina, declanșat în anul 2022, a atenuat dezvoltarea fenomenului turistic, iar turoperatorii navelor de croazieră au căutat soluții alternative pentru cei care vor să călătorească pe Dunăre. Potrivit lui Leontin Șerbănescu, anul trecut, în județele Brăila și Tulcea au acostat circa 250 de nave de croazieră fluvială. Turiștii care se află la bordul navelor de croazieră pot alege excursii în zonele aflate în apropierea porturilor în care nava acostează, programul oferit vizitatorilor de către turoperatori fiind conceput astfel încât vizitatorii să stea cât mai puțin pe navă.

redactor/foto: Luisiana Bîgea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?